Zile de foc pentru medicii de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași! Aproximativ 250 de pacienți au ajuns la urgențe în numai 24 de ore!
Mulți ieșeni au ajuns de la masa de Crăciun la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași. Potrivit coordonatorului UPU-SMURD Iași, prof. dr. Diana Cimpoeșu, în ziua de Ajun și în prima zi de Crăciun, timp de 24 de ore, aproximativ 250 de pacienți au avut nevoie de îngrijire medicală de urgență
Din totalul de cazuri, circa 10 la sută au fost generate de excesele alimentare și de consumul de alcool. La vârstnici și la pacienții cu boli cronice a predominat patologia infecțioasă, la UPU prezentându-se și pacienți cu patologie ortopedică. Doar 15 la sută dintre pacienți au dorit să se interneze.
Circa 250 de pacienți au ajuns la urgențe în numai 24 de ore!
În Ajun și în prima zi de Crăciun, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași s-au prezentat circa 250 de pacienți. Important de precizat este faptul că doar 10 la sută din aceste cazuri au fost generate de excesele alimentare și de alcool.
„Ziua de Ajun și prima zi de Crăciun (24 de ore) au însemnat un număr mare de prezentări în urgență, în medie 250 în 24 de ore, deci 10 pacienți pe oră. Dintre aceste cazuri, 10 la sută au fost legate de excese de mâncare și de consum de etanol, deci un procent nu foarte mare, ceea ce este un lucru bun. În schimb, mai ales la vârstnici, la pacienții cu boli cronice a fost predominantă patologia infecțioasă.
Au fost 10 cazuri de terapie intensivă în dimineața de Crăciun, în stare extrem de critică, intubați, ventilați, cu necesar de suport vasoactiv, având infecții pulmonare, urinare sau cu altă localizare în contextul multiplelor patologii diagnosticate anterior, dar neglijate parțial sau complicate în urma evoluției bolii. Am apelat la sprijinul Terapiei Intensive nu doar din Spitalul «Sf. Spiridon», ci și din celelalte spitale ieșene, din Spitalul «Parhon», din Spitalul Pașcani, din Spitalul de Boli Infecțioase, pentru că acești pacienți sunt extrem de critici și au nevoie de o terapie specială.
Cei mai mulți dintre pacienți au dorit să aibă o rezolvare în câteva ore în Unitatea de Primiri Urgențe și nu au dorit să se interneze. Totuși, un procent de 15 la sută dintre pacienții prezentați în Urgență s-au internat, în special în clinicile cu profil medical gastroenterologie, dar și ortopedie”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu: „Consumul de alcool trebuie rezumat la un pahar de vin bun”
Unul dintre cele mai grave cazuri prezentate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași în data de 25 decembrie 2022 a fost reprezentat de o femeie cu politraumatism. Pacienta a fost transferată la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, unde urmează să fie operată.
„Toate liniile de gardă sunt asigurate, echipele lucrează, e și un sezon al traumatismelor, nu prin cădere pe gheață, din fericire, ci este vorba, în general, de traumatisme casnice sau prin accidente rutiere. În data de 25 decembrie s-a prezentat o femeie de 63 de ani, cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral, toraco-abdominal, hematom subdural. A fost transferată la Terapie Intensivă în Spitalul Clinic de Urgență «Prof. Dr. Nicolae Oblu» pentru intervenție neurochirurgicală”, a transmit prof. dr. Diana Cimpoeșu.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, îi sfătuiește pe ieșeni să evite excesele alimentare.
„Este importantă cantitatea de mâncare, de asemenea, calitatea, pentru că sunt alimente care nu mai au calitățile care să le facă posibil de consumat, de aceea e bine să nu mai fie consumate. Dacă s-au stricat, mai ales alimentele pe bază de maioneză, frișcă sau smântână, au potențial de a dezvolta toxiinfecții alimentare sau gastroenterite, de aceea sunt de evitat.
Dacă deja au apărut tulburări digestive, dureri, stări de vărsături, de greață, se indică oprirea consumului de alimente bogate în proteine în favoarea lucrurilor mai simple, mai puțin solicitante pentru organism. Consumul de alcool trebuie rezumat la un pahar de vin bun, așa cum este în tradiția românească, nu la excese care pot duce la situații foarte grave, mergând până la comă. Dacă o persoană rămâne comatoasă în mediul exterior, există, în continuare, riscul de hipotermie”, a precizat prof. dr. Diana Cimpoeșu.
Din cei 250 de pacienți care au ajuns la urgențe, doar 15 la sută au dorit să se interneze.