Zelenski vrea ca Putin să fie forțat să accepte pacea: „Nu poate fi oprit prin discuții. E nevoie de acțiuni concrete”
Volodimir Zelenski a afirmat marți, 24 septembrie, în cadrul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU, că războiul dintre Rusia și Ucraina nu poate fi soluționat doar prin negocieri, ci Putin trebuie constrâns să accepte pacea, potrivit agenției Reuters.
Președintele Ucrainei a cerut susținerea liderilor occidentali pentru „planul său de victorie”, care urmărește încheierea războiului.
Zelenski a subliniat că războiul se va termina la un moment dat, dar nu pentru că „cineva s-a săturat” sau printr-un compromis cu președintele rus, Vladimir Putin. Aceasta a fost o referință la propunerile care sugerează ca Ucraina să cedeze teritorii ocupate de Rusia pentru a pune capăt conflictului.
„Acest război nu poate fi oprit prin discuții. E nevoie de acțiuni concrete”, a afirmat Zelenski, mulțumindu-le țărilor care au sprijinit Ucraina.
El a continuat spunând că Putin a încălcat atâtea norme internaționale încât nu se va opri de bunăvoie, iar singura soluție este forțarea Rusiei să accepte pacea, deoarece este „singurul agresor în acest război” și „singura țară care încalcă Carta ONU”.
Volodimir Zelenski: Vladimir Putin nu se va opri de unul singur
Zelenski a criticat, de asemenea, Coreea de Nord și Iranul pentru furnizarea de arme Rusiei, acuzându-le că sunt „complici de facto” ai Moscovei. El a subliniat că, dacă planul său de pace va fi sprijinit de Occident, acesta va exercita o presiune semnificativă asupra Moscovei, inclusiv una psihologică, care ar putea contribui la determinarea lui Putin să pună capăt războiului prin mijloace diplomatice.
Președintele ucrainean nu a oferit prea multe detalii despre planul său de victorie, dar a menționat că acesta ar putea fi un pas către un al doilea summit pentru pace, pe care Ucraina dorește să îl organizeze, invitând și Rusia spre sfârșitul anului.
Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia, a criticat faptul că Zelenski a fost invitat să vorbească în fața Consiliului de Securitate al ONU, acuzând țările occidentale că au provocat o „atmosferă toxică” concentrându-se din nou pe problema ucraineană.
În cadrul reuniunii, secretarul de stat american Antony Blinken a susținut că nu doar Coreea de Nord și Iranul sprijină Rusia, ci și China. El a afirmat că Beijingul este un furnizor principal de echipamente și microelectronică pe care Rusia le folosește pentru a-și reface și întări mașina de război.
În replică, ministrul chinez de externe, Wang Yi, a respins acuzațiile, afirmând că a arunca vina asupra Chinei sau a o ataca este o acțiune „iresponsabilă” și fără rezultat.
Ce a făcut Zelenski după ce a ajuns în SUA
Într-o altă ordine de idei, reiterăm cum preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a început luni, 23 septembrie, vizita în SUA, unde urmează să îşi prezinte„planul pentru victorie”, context în care ucrainenii se aşteaptă la mai mult sprijin într-o etapă crucială a războiului, precum şi la mai multă claritate din partea aliatului lor cheie cu privire la dimensiunea angajamentului acestuia, scrie, într-o analiză, agenţia spaniolă de presă EFE, potrivit Agerpres.
Zelenski susţine că Ucraina ştie ce trebuie să facă pentru a învinge Rusia şi a obţine o pace justă, bazată pe restabilirea integrităţii sale teritoriale şi pe garanţii de securitate.
„Acest război nu se poate termina decât cu o pace justă, mulţumită eforturilor internaţionale. Planul victoriei Ucrainei se va afla pe masa tutror aliaţilor noştri”, a afirmat Zelenski, într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X.
„Obiectivul este consolidarea Ucrainei şi apărarea întregului nostru popor”, a mai scris liderul de la Kiev.
După ce a sosit în SUA, Zelenski a vizitat o fabrică de armament în Pennsylvania, care produce obuze de 155 de milimetri, foarte folosite de Ucraina împotriva forţelor ruse, notează AFP.
„Mi-am început vizita în Statele Unite exprimându-mi recunoştinţa faţă de toţi angajații fabricii”, a mai afirmat el, în mesajul de pe rețeaua X. „În acest fel de loc, vezi cu adevărat că lumea democratică poate învinge”, a adăugat Zelenski.
Cu toate acestea, întrebarea dacă hotărârea aliaţilor este egală cu voinţa ucrainenilor de a lupta, care persistă în pofida tuturor dificultăţilor acumulate în cei peste doi ani şi jumătate de război, rămâne deschisă pentru mulţi în Ucraina.