Zeci de milioane de euro pentru Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. UAIC a obţinut o finanţare record

de: cristian.george
12:42, 29 iun. 2020

Proiect de aproximativ 19 milioane de euro pentru dezvoltarea și modernizarea stațiunilor de cercetare, câștigat de UAIC.  Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare în valoare de 89.490.216,60 de lei pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii de cercetare, inclusiv din cadrul stațiunilor de cercetare ale Universității, prin proiectul „Centru de cercetare cu tehnici integrate pentru investigarea aerosolilor atmosferici în România (RECENT AIR)”.

Proiectul RECENT-AIR îşi propune să aducă contribuţii semnificative la creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare, inovare a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii existente, orientate către monitorizarea şi analiza factorilor de mediu, precum şi prevenirea şi gestionarea durabilă a riscurilor de mediu. De asemenea, proiectul urmărește dezvoltarea unei infrastructuri noi de cercetare la UAIC, aliniată standardelor internaţionale.

Astfel, vor fi create, în spaţii aflate în proprietatea UAIC din regiunile Nord-Est şi Sud-Est, 10 laboratoare distincte de cercetare/dezvoltare care vor avea ca obiect de activitate studiul aerosolilor atmosferici, a factorilor care contribuie la formarea şi abundenţa acestora în atmosferă (aerosolii marini, praful generat din eroziunea solului sub acţiunea vântului etc), după cum urmează:

1. Laborator de chimie aplicată în ştiinţa aerosolilor atmosferici (UAIC-Turn, Localitatea Iaşi) – aproximativ 21,5 milioane lei.
2. Laborator de testarea şi monitorizarea calităţii aerului urban (UAIC-Corp C, AMOS-CERNESIM-UAIC, Air Quality Monitoring Station, Localitatea Iaşi) – aproximativ 8,5 milioane lei.
3. Laborator de investigare a proceselor fizico-chimice din fază gazoasă cu implicaţii în formarea aerosolilor organici secundari (UAIC-Corp A, Centru Integrat de Studii în Ştiinţa Mediului Pentru Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, CERNESIM, Localitatea Iaşi) – aproximativ 16 milioane lei.
4. Laborator de sinteză organică aplicată în ştiinţele vieţii şi pământului (UAIC-Corp A, Laborator de Chimie Organică, Facultatea de Chimie, Localitatea Iaşi) – aproximativ 4,9 milioane lei.
5. Laborator de meteorologie aplicată şi climatologie (UAIC-Corp A, Laborator de laseri, optică şi spectroscopia atmosferei, LOASL, Facultatea de Fizică, Localitatea Iaşi) – aproximativ 7,7 milioane lei.
6. Laborator de astronomie şi astrofizică (UAIC-Observator Astronomic, Localitatea Iaşi) – aproximativ 15,8 milioane lei.
7. Laborator interdisciplinar de cercetare în geo-chimia arealelor rurale (UAIC – Staţiunea de cercetări geografice şi de monitorizare a calităţii mediului Mădârjac, Localitatea Mădârjac, Judeţul Iaşi) – aproximativ 5,5 milioane lei.

8. Laborator interdisciplinar de cercetare a mediului montan (UAIC-Staţiunea de Cercetare şi Practică Studenţească „Ion Gugiuman” Rarău, Localitatea Câmpulung Moldovenesc, Judeţul Suceava) – aproximativ 4,9 milioane lei.
9. Laborator interdisciplinar de cercetare a mediului marin şi a atmosferei terestre marine (UAIC- Staţiunea biologică marină Prof. dr. Ioan Borcea, Localitatea Staţiunea Zoologică Marină Agigea, Judeţul Constanţa) – aproximativ 7,6 milioane lei.

10. Laborator de geografia şi fizica pământului (UAIC-Staţiunea de Cercetare şi Practică Studenţească „Simion Mehedinţi”, Tulnici, Localitatea Tulnici, Judeţul Vrancea) – aproximativ 7,5 milioane lei.
De asemenea, în cadrul proiectului vor fi amenajate și două laboratoare mobile: un laborator mobil pentru cercetare directă în timp real a atmosferei și un laborator mobil dotat cu aparatură, instrumente și echipamente pentru testarea calităţii aerului în diverse areale.

Cele cinci locații geografice distincte au fost selectate în mod strategic pentru potenţialul lor de a facilita generarea de informaţii ştiinţifice relevante şi de încredere, pe termen mediu dar şi lung (prin măsurători în regim intensiv, dar şi prin monitorizare continuă), pentru aerosoli atmosferici cu „amprentă” specifică arealelor geografice selectate.
Proiectul, cu o durată de 36 de luni, a fost câștigat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate POC 2014-2020/448/1/1/Mari infrastructuri de CD/1/Mari infrastructuri de CD.