Zeci de agenţi de poliţie, condamnaţi definitiv pentru mai multe infracţiuni
Curtea de Apel Galaţi a hotărât condamnarea definitivă a 19 agenţi de poliţie. Aceștia făceau parte din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila – Biroul Rutier, Serviciul Rutier şi Biroul Ordine Publică.
Dintr-un număr total de 22 de agenţi trimişi în judecată în 2015, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor:
– de luare de mită,
– abuz în serviciu,
– fals intelectual, potrivit unui comunicat de presă remis marţi de DGA – SJA Brăila.
În fapt, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului General, au efectuat cercetări. La data de 25 mai 2015 s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenţi de poliţie. Sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.
„Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 21 aprilie 2015 (aproximativ 3 luni), grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un număr total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate. Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie. Aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice. În mod constant şi prin moduri de operare similare”, se mai arată în comunicatul DGA – SJA Brăila.
Lista polițiștilor acuzați și condamnați definitiv pentru luare de mită, abuz în serviciu și fals intelectual:
Astfel, Bunea Valentin-Eugen, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Urse Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Simion Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Meiroşu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Grigoriu Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;
Hagiu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Ion Emanuel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Mei-Roşu Cosmin-Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Paraleu Alin-Petrişor, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani, 11 luni şi 20 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Pascu Dragoş, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Podaru Fănel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Oprescu Florian Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Bunea Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Manea Gheorghe, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Custură Dragoş Constantin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Bălan Cristian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. A fost condamnat la pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Fărcaş Stanica, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Ilie Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Mocanu Ionuţ-Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. Condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani.
Totodată, ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor:
– acela de a ocupa funcţia,
– de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii,
– obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile.