Zece elevi de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi s-au bucurat de o mobilitate în L’Aquila, Italia!

de: BZI.ro
02:00, 16 nov. 2022

În perioada 17-21 octombrie 2022, zece elevi și patru cadre didactice de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi au avut ocazia de a vizita L’Aquila, Italia, datorită proiectului Erasmus+ „Improve yourself, diversify your future profession”. În timpul mobilității, elevii au luat parte la diverse activități cu scop cultural și educativ, prilej cu care au avut ocazia de a descoperi numeroase obiective istorice de pe cuprinsul Italiei și de a învăța mai multe despre cultura italiană

Proiectul Erasmus+ „Improve yourself, diversify your future profession” (135 2020-1-PL01-KA229-081438) se derulează în perioada septembrie 2020 – august 2023. În proiect sunt implicate mai multe unități de învățământ din România, Polonia, Italia și Ungaria.

Mobilitate în L’Aquila, Italia, pentru zece elevi și patru profesori de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi

În timpul mobilității, elevii au luat parte la diverse activități cu scop cultural și educativ, prilej cu care au avut ocazia de a descoperi numeroase obiective istorice de pe cuprinsul Italiei, dar și să învețe mai multe despre cultura italiană

Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi este partener în proiectul de parteneriat şcolar Erasmus+ „Improve yourself, diversify your future profession” (135 2020-1-PL01-KA229-081438). Proiectul se derulează în perioada septembrie 2020 – august 2023 şi este finanţat de Comisia Europeană. Parteneri sunt şcoli din Polonia, Italia și Ungaria.

„Scopul proiectului este acela de a dezvolta abilitățile elevilor, pentru a conștientiza rolul procesului de învățare și modul în care cunoștințele asimilate pot fi utilizate pentru a se adapta mai bine epocii inovației, care necesită formare pe tot parcursul vieții, adaptabilitate și creativitate în aplicarea cunoștințelor acumulate în exercițiile de căutare a unui loc de muncă.

Cooperarea cu profesorii din ţările partenere va ajuta participanții să identifice problemele similare din şcolile partenere, domeniile care ar trebui exploatate pentru o mai bună integrare pe piața locurilor de muncă, oportunitățile utilizate pentru a extinde competențele legate de locurile de muncă și alte metode sau instrumente folosite în școli. Proiectul se bazează pe o abordare centrată pe elev, care vizează dezvoltarea abilităților de viață, de învățare și de dezvoltare a acestora”, a precizat Ecaterina Leițoiu, coordonatorul proiectului.

Schimburi de experiență între elevii ieșeni și școlile partenere din străinătate

Agenda de lucru a inclus, de asemenea, activități în școală, prelegeri despre competențele de alfabetizare media și informaționale cu aplicații în contexte reale

Zece elevi şi patru profesori de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” au participat, în perioada 17-21 octombrie 2022, la a treia activitate de învăţare, găzduită de instituƫia parteneră, Instituto D’Istructione Superiore „Amedeo D’Aosta” (L’Aquila, Italia). Pe parcursul săptămânii au fost organizate excursii de studiu, vizite și târguri culturale, cu scopul de a dezvolta comunicarea interculturală și de a sublinia componenta multiculturală a întâlnirii proiectului.

În prima zi a mobilității în Italia, elevilor de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi li s-a prezentat școala gazdă. După aceasta au vizitat „Pallazzeto dei Nobili”. În cea de-a treia zi petrecută în Italia, elevii colegiului ieșean au avut ocazia de a descoperi Roma, supranumită Orașul Etern. În ultima zi a mobilității, elevii de la Colegiul Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” Iaşi au făcut un tur al orașului vechi L’Aquila.

Agenda de lucru a inclus, de asemenea, activități în școală, prelegeri despre competențele de alfabetizare media și informaționale, cu aplicații în contexte reale. Elevii au descoperit cum pot citi titlurile de ziare și reviste, de la un text scris la o expunere auditivă. Elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ștefănescu” au participat și la un atelier de lucru pentru dezvoltarea alfabetizării tehnologice, care a fost urmat de exerciții practice, învățând cum să utilizeze internetul pentru a căuta și a transfera informații.

La finalul mobilității din L’Aquila, elevii au mărturisit faptul că „proiectul a însemnat o experiență de neuitat și o oportunitate de autodezvoltare și autoeducare prin intermediul descoperirii unei noi culturi”. Școala gazdă și elevii ei au fost extrem de ospitalieri şi le-au oferit amintiri plăcute şi posibilitatea de a vedea și înțelege lucruri noi.