Zboruri internaționale anulate în Israel timp de o săptămână. Țara se află deja la a treia carantină

de: BZI.ro
11:26, 25 ian. 2021

Pasagerii interni și din afară nu mai au acces la zboruri internaționale, care au fost anulate în și din Israel timp de o săptămână. Măsura intră în vigoare luni, 25 ianuarie, începând cu ora 22 GMT, și va dura până la sfârșitul lunii. Prin această închidere ermetică a traficului aerian se speră stoparea intrării în țară a noilor tulpini de COVID-19, mult mai periculoase.

Israelul face tot posibilul pentru a învinge noul coronavirus și a stopa răspândirea temutului virus COVID-19. Astfel, măsurile de protecție și restricțiile sunt dintre cele mai dure însă își au justificarea pentru un bine suprem. Totodată, vaccinarea merge în linie dreaptă, persoanele imunizate cu cele două doze de vaccin având posibilitatea de a primi un „paşaport verde„. Acesta le va permite să călătorească fără să mai fie nevoiţi să stea în carantină la revenirea în Israel.

De asemenea, „paşaportul verde” le-ar putea permite să participe la evenimente culturale, de îndată ce astfel de manifestări vor fi reluate. Însă pentru a evita discriminarea, israelienii care nu doresc să facă vaccinul vor avea opţiunea de a prezenta un test negativ, realizat cu cel mult 48 de ore înaintea evenimentului.

Zboruri internaționale anulate în Israel

Israelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână. Această măsură vine în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus.

„În afară de nişte excepţii rare, închidem ermetic traficul aerian, pentru a preveni intrarea variantelor de coronavirus şi pentru a ne asigura că progresăm rapid cu campania de vaccinare. Suntem înaintea întregii lumi. Nicio națiune nu a făcut ceea ce urmează noi să facem – sigilăm ermetic țara”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu.

Interdicţia va intra în vigoare luni, la ora 22:00 GMT, şi va fi în vigoare până la sfârşitul lunii ianuarie, potrivit unui comunicat al cabinetului lui Netanyahu. Așadar, graniţele Israelului au fost în mare parte închise străinilor în timpul pandemiei, în ţară având acces doar persoanele care dețin paşaport israelian.

Vaccinări pe bandă rulantă

Începând de duminică, Israelul şi-a extins rapid campania de vaccinări, pentru a include şi adolescenţii. Vaccinările erau limitate iniţial la vârstnici şi la alte categorii expuse unor riscuri ridicate. De acum sunt disponibile și persoanelor cu vârste de peste 40 de ani şi, cu permisiunea părinţilor, tinerilor cu vârste între 16 şi 18 ani.

Israelul are cea mai rapidă rată de vaccinare din lume. Importând regulat vaccinuri Pfizer, Israelul a administrat cel puţin o doză la peste 25% din populaţia de 9 milioane de persoane, începând din 19 decembrie, potrivit Ministerului Sănătăţii.

A treia carantină pentru Israel

Ţara se află începând din 27 decembrie în a treia carantină, pe care autorităţile intenţionează să o ridice la sfârşitul lunii ianuarie. Criticii afirmă că guvernul a gestionat incorect criza, neavând o strategie pe termen lung. Ministrul Educaţiei, Yoav Galant, a declarat la Ynet TV că este prematur de afirmat dacă vor putea fi deschise şcolile luna viitoare.

Acum, după ce au fost aprobate de cabinet, noile restricții trebuie să primească aprobare și din partea Comitetului pentru afaceri economice și a Comitetului pentru Constituție, Drept și Justiție. Până în acest moment, Israelul a înregistrat 595.097 de cazuri și 4.361 de decese asociate cu COVID-19.