Zanni, dezvăluiri emoționante: „O iubesc și acum”
Hubert Edmond Zannidache, așa cum se numește artistul extravagant în buletin, a trecut printr-o traumă în urmă cu câțiva ani. Femeia alături de care forma un cuplu l-a trădat, iar suferința pe care i-a provocat-o a fost prea mare ca să mai poată continua relația. Surprinzător pentru mulți, cântărețul încă o iubește pe tânăra care i-a frânt inima și chiar i-a trimit un mesaj după ce a devenit cunoscut. El a povestit atât ce i-a scris, cât și reacția pe care a avut-o fosta lui iubită.
Zanni, despre trauma din viața amoroasă: “O iubesc și acum, dar și-a bătut joc de mine”
Zanni, așa cum îi spun prietenii, și-a deschis sufletul despre viața amoroasă înainte să plece la “Survivor România”, în în timp ce se afla în emisiunea pe care o are Pepe pe canalul său de YouTube. În vârstă de 22 de ani, a dezvăluit că transformarea lui ca individ a început după ce a fost dat afară din casă, iar la acea vreme era împreună cu o femeie de care este încă îndrăgostit.
“Am zis la un moment dat că n-o să mă îndrăgostesc niciodată, că e greu… Până acum, n-am avut nici o relație. M-am îndrăgostit o singură dată în viața mea, la 17 ani, de aceea nu o pun pentru că eram copil. Am început să fiu ceea ce sunt acum de la 18-19 ani. Cu un an înainte nu existam, atunci m-au dat afară din casă și atunci s-a întâmplat toată magia, transformarea mea”, a povestit Zannidache în cadrul emisiunii “BarOnline”, moderată de Pepe.
Cu emoții, artistul și-a continuat șirul dezvăluirilor și a spus că relația cu fosta iubită a durat trei ani și că a făcut multe sacrificii pentru ea. În urmă cu câteva luni, Zannidache i-a scris un mesaj, însă, ea l-a blocat peste tot înainte să îi răspundă la gândurile pe care i le-a transmis.
“Când m-am îndrăgostit la 17 ani, nu a fost reciproc. Am iubit-o, trei ani de zile am suferit după ea. Și-a bătut joc de mine. Mă duceam după ea, îi dădeam pastile la 1 noaptea pentru că o durea capul. Nu era RATB, mergeam pe jos multe stații. Și ea se dădea cu alții. Îi căram bagajele pe spatele meu iar ea se dădea cu alții. Eu sunt umil, i-am scris recent, după ce am ajuns cunoscut: «Sunt în continuare îndrăgostit de tine. Vrei să-ți gătesc ceva?». Iar ea nu mi-a răspuns, mi-a dat block instant! Da, cred că și acum o iubesc”.
Zanni, votat de fani jucătorul săptămânii la “Survivor România” 2021
La două săptămâni după ce s-a dat startul filmărilor pentru “Survivor România”, Zanni a fost votat jucătorul săptămânii în echipa “Faimoșilor”. El i-a cucerit pe fanii show-ului de la Kanal D atât prin rezultatele de la probe, cât și prin modul lui de a spune lucrurilor pe nume. “Băiatul de aur” al lui Alex Velea a intrat în conflict cu Jador, despre care a spus că este “fals”, dar, cu toate acestea, nu l-a nominalizat pe acesta atunci când a avut ocazia. Atunci, el a preferat s-o aducă în fața votului telespectatorilor pe Alexandra Stan din cauza performanțelor mai slabe pe traseu. În cele din urmă, Costi Ioniță a fost cel eliminat – mesajul transmis de artist după ce a părăsit competiția.