Wizz Air suspendă zborurile către mai multe ţări din cauza restricţiilor
Wizz Air suspendă zborurile către mai multe ţări din cauza restricţiilor impuse de autorităţi. Este vorba despre toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv.
Operatorul aerian low-cost Wizz Air suspendă toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv, din cauza restricţiilor de călătorie impuse de autorităţile romane. De asemenea, zborurile dintre România şi Austria sunt suspendate până la aceeaşi dată.
Wizz Air suspendă zborurile către mai multe ţări
Din cauza pandemiei de coronavirus, tot mai multe companii aeriene îşi suspendă zborurile către şi dinspre anumite ţări afectate de COVID-19. Este şi cazul celei mai mare companii aeriane din Europa Centrală şi de Est şi cel mai verde transportator aerian din Europa, respectiv Wizz Air, care a anunţat că suspenda toate rutele dintre România şi Suedia, Portugalia, Israel şi Emiratele Arabe Unite până pe 31 iulie inclusiv. De asemenea, , din cauza restricţiilor introduse de autorităţile austriece, zborurile dintre România şi Austria sunt suspendate până la aceeaşi dată.
“Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informaţi automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicaţia pentru mobil. Clienţii vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, suma care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziţia de produse şi servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – şi vor fi informaţi despre paşii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienţii vor putea primi doar 100% din suma achitată iniţial. Pasagerii care şi-au făcut rezervările prin intermediul agenţiilor de turism – inclusiv agenţiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenţia de unde şi-au cumpărat biletele”, se arată în comunicatul Wizz Air.
Wizz Air îşi cere scuze pentru inconvenientele pe care le pot produce aceste restricţii de călătorie clienţilor şi îi asigură că siguranţă şi binele pasagerilor şi ale echipajului rămân principalele priorităţi ale companiei.
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, operează o flotă de 124 de aeronave Airbus A320 şi A321.
Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienizare crescute pentru a asigura sănătatea şi siguranţă clienţilor şi ale echipajului. Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul cabinei, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie, echipajul de cabina fiind, de asemenea, obligat să poarte mănuşi.
Wizz Air anunţă o nouă ruta în 8 iulie
Acum două săptămâni, mai exact pe 8 iulie, compania aeriană low-cost Wizz Air anunţă o nouă rută aeriană pe relaţia Bucureşti – Palma de Mallorca, începând din data de 9 august. Zborurile ar urma să aibă loc de două ori pe săptămână. Totodată, cei care doresc să călătorească spre această destinaţie, pot deja să rezerve bilete cu preţuri de la 139 de lei fie pe site-ul propriu al operatorului, fie prin aplicaţia pentru mobil dedicată.
Chiar dacă Spania a fost una dintre cele mai afectate tari europe de noul coronavirus, ea rămâne în continuare una dintre destinaţiile externe căutate de către turiştii romani. Astfel, pe lângă numeroasele destinaţii populare ca Barcelona sau Ibiza, Mallorca, cea mai mare dintre Insulele Baleare, este şi ea una dintre cele mai căutate destinaţii de vacanţă din Europa. În timp ce principalul motiv pentru care oamenii aleg Mallorca pentru vacanţă lor constă în numeroasele sale plaje pitoreşti, capitala frumoasei insule – Palma de Mallorca – oferă combinaţia perfectă de relaxare la malul mării, experienta culturală şi viaţă de noapte vibrantă, cu baruri şi restaurante care servesc cea mai bună selecţie din bucătăria spaniolă, informează compania.