William a devenit noul prinț de Wales: discurs emoționant, în ziua în care a devenit oficial moștenitorul tronului britanic

de: BZI.ro
19:20, 11 sept. 2022

Prinţul William a declarat duminică, 11 septembrie, că este onorat că a primit titlul de prinţ de Wales cu prilejul unei convorbiri cu prim-ministrul Ţării Galilor, Mark Drakeford, a precizat Palatul Kensington într-un comunicat de presă, potrivit BBC. Prinţul a vorbit, de asemenea, despre speranţa sa că cuplul regal va vizita Ţara Galilor în curând.

Prinţul de Wales s-a angajat să servească poporul Ţării Galilor cu „umilinţă şi mare respect”. Prinţul William şi soţia sa, Catherine, au fost numiţi vineri, 9 septembrie, prinţ şi prinţesă de Wales de către regele Carol al III-lea, informează News.ro.

William a devenit noul prinț de Wales

Într-o convorbire telefonică cu primul ministru al Ţării Galilor, prinţul ar fi recunoscut afecţiunea profundă a sa şi a prinţesei pentru Ţara Galilor.

„Prinţul şi prinţesa aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească istoria şi tradiţiile mândre ale Ţării Galilor, precum şi un viitor plin de promisiuni”, a precizat palatul.

„Ei vor căuta să se ridice la înălţimea contribuţiei mândre pe care membrii familiei regale au adus-o în anii trecuţi.” Prinţul a vorbit despre dorinţa de a se întâlni cu primul ministru Mark Drakeford şi cu alţi lideri galezi „cu prima ocazie”.

Regele Carol al III-lea i-a transmis titlul fiului său în timpul primului său discurs către naţiune după moartea reginei, în vârstă de 96 de ani…

Urmând paşii Prinţesei Diana, care a murit în urmă cu 25 de ani, se spune că Prinţesa Catherine „apreciază istoria”, dar va „dori să privească spre viitor în timp ce îşi creează propriul drum”, a declarat o sursă în urma anunţului.

Ea a devenit prima de la Prinţesa Diana încoace care foloseşte binecunoscutul titlu, unul care a aparţinut tot anterior Camilei, dar pe care aceasta nu l-a folosit niciodată.

Catherine a descris-o pe Diana ca fiind „o femeie inspiratoare pe care să o admiri” după logodna sa cu prinţul William în 2010.

Cei doi vor prelua şi titlurile de Duce şi Ducesă de Cornwall, deţinute anterior de rege şi Camilla, noua regină consort.