Vremea se schimbă radical! De la frig și ninsori vom trece la temperaturi de 30 de grade
Vremea se schimbă radical! Specialiștii de la ANM anunță temperaturi de 30 de grade, asta după ce zilele trecute am avut parte de frig și ninsori.
Astfel, în prima parte a lunii mai, vom avea parte de instabilitate atmosferică. Fenomenele extreme, specifice sezonului cald, își vor face simțită prezența în majoritatea țării.
Vremea se schimbă radical
Vor urma zile cu averse, fenomene electrice, vânt puternic și grindină, anunță Roxana Bojariu, șefa Departamentului de Climatologie de la Administrația Națională de Meteorologie.
”E ceva ce, deși a intrat în noua normalitate, iarna, primăvara au arătat exact aceeași trecere relativ bruscă și pe niveluri mari. Dacă ne uităm la nivelul emisferei nordice, observăm că avem o zonă arctică foarte caldă.
Avem acolo temperaturi peste medie în mod sistematic și putem face o speculație, dar întărită de multe dovezi, că perturbația în echilibrul dintre zona arctică și zona tropicală vine și cu astfel de contraste, când avem regim termic de la o zi la alta cu valori mult sub sau peste ceea ce era normal”, a explicat specialistul la Digi24.
De asemenea, la începutul sezonului cald nu vor lipsi furtunile puternice, ploile abundente și chiar tornadele.
”Cred că vom avea și anul acesta un anotimp convectiv foarte activ, adică furtuni puternice, ploi abundente pe durate scurte de timp. Va trebui să ne pregătim din timp pentru astfel de fenomene și, de ce nu, și pentru apariția de tornade și trombe.
E vorba de fenomene extreme care însoțesc această creștere a temperaturii medii globale și care, din păcate, vin și ele uneori cu contraste chiar pe teritoriul României. Cum a fost anul trecut: am avut secetă pe sud și est, în schimb am avut inundații și depășiri de recorduri în vest-sud vest”, a mai spus Roxana Bojariu.
Norul Saharian va fi prezent în România de Paşte
Chiar daca se anunță vreme frumoasă de Paște, se pare că vom avea parte de un fenomen meteo inedit. Astfel, potrivit ANM, un nor de praf va fi prezent deasupra ţării noastre. Acesta poate fi observat la început în regiunile sud-vestice, iar apoi în restul ţării. Toată această acţiune s-ar petrece în perioada 30 aprile – 3 mai. Norul vă trece deasupra ţării noastre, acesta provenind din nordul Africii, fiind o masă de aer tropical ce conţine particule de praf de orginie sahariană. România nu vă fi singura ţara prin care trece norul de aer, acesta va fi prezent în mai multe ţări din sud-estul Europei.
Concentraţiile particulelor de praf care vor fi prezente deasupra teritoriului ţării noastre, vor fi mult mai reduse în comparaţie cu cele din zonele Balcanice sau din zona Italiei. Zonele de pe teritoriul ţării noastre care vor fi afectate de acest nor se vor putea observa abia la finalul săptămânii (1 şi 2 mai), în special în regiunile sud-vestice şi abia după în restul ţării.