Vor avea loc alegeri anticipate în România? Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: „Ca om politic, nu exclud nicio variantă”

de: BZI.ro
12:12, 04 apr. 2023

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider al PSD, a declarat că, din perspectiva lui de om de stat, exclude alegerile anticipate, pentru că România are nevoie de stabilitate. Tema a fost atinsă luni de președintele Klaus Iohannis, care a spus că, dacă se va ajunge în această situație, „decizia va fi a Coaliției”.

Întrebat la Parlament dacă s-a discutat în coaliţia de guvernare varianta alegerilor anticipate, Ciolacu a spus, marţi, că nu exclude nicio variantă, ca om politic.

„Ca şi om politic, niciodată nu exclud nicio variantă. Ca şi om de stat, din punctul meu de vedere este exclus să avem anticipate, deoarece România are nevoie de stabilitate, suntem într-o criză regională de securitate şi nu cred că România, Europa şi parteneriatul strategic pe care îl avem cu Statele Unite în acest moment îşi permit alegeri anticipate sau altfel de crize politice din România. Uitaţi-vă la ce se întâmplă la ţările din jur”, a transmis liderul PSD.

Alegeri anticipate în România?

Tema alegerilor anticipate a fost adusă în discuție de președintele Klaus Iohannis, care a fost întrebat luni dacă ia în calcul varianta în care PSD și PNL nu se vor înțelege la rotativa guvernamentală care ar trebui să aibă loc luna viitoare.

„Cred că această rotație este posibilă și se va întâmpla. Nu cred că în momentul de față există o alternativă viabilă la această coaliție și toate partidele au înțeles acest lucru. În același timp, această rotație va veni cu probleme suplimentare care vor trebui negociate. În măsura în care va fi nevoie, mă voi implica pentru a garanta stabilitatea și bunul mers al lucrurilor. Dacă ad absurdum nu se întâmplă așa și lucrurile se îndreaptă spre o situație de așa-zise alegeri anticipate, care expressis verbis nu sunt prevăzute în Constituție, dar, evident, ele pot avea loc. Complicat de ajuns acolo. Atunci, decizia va fi a Coaliției”, a declarat Klaus Iohannis luni, adăugând că el este „convins că această coaliție va merge mai departe”.