Vor avea bucureștenii apă caldă și căldură la iarnă? Nicușor Dan a oferit răspunsul pentru cea mai arzătoare întrebare a cetățenilor
Vor avea bucureștenii apă caldă și căldură la iarnă? Aceasta este intrebarea cea mai frecventă care și-o pun majoritatea cetățenilor capitalei la începutul sezonului rece. In acest sens, Nicușor Dan, noul primar general al Capitalei a oferit răspunsul la cea mai arzătoare întrebare.
Vestea că Nicușor Dan a fost ales primar a adus multă speranță în casele bucureștenilor, după ce ierni la rând au înghețat în casele lor, fără a beneficia de apă caldă și căldură. Gândul înspăimântător al unei noi ierni geroase i-a mobilizat pe mulți cetățeni să facă potecă spre secțiile de votare pentru a încerca să-și schimbe destinul. Iată că după o mobilizare exemplară, bucureștenii au primit o veste bună de la alesul lor.
Vor avea bucureștenii apă caldă și căldură la iarnă? Nicușor Dan a oferit răspunsul
Nicușor Dan a declarat, luni seară, că administrația bucureșteană va asigura stocuri pentru avariile care vor apărea, în timpul iernii, în sistemul de furnizare a apei calde și căldurii, până când vor putea fi reabilitate conductele, din bani europeni, la primăvară.
“Mandatul meu va începe undeva în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, nu o să putem să schimbăm conducte în perioada asta.
Ce pot să promit este că în acest interval vom asigura stocuri pentru avariile, care în mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente, vom asigura instrumente de detecție a avariilor.
Pe problema termoficării sunt două probleme – una de fond, că trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, dar ne vom apuca în primăvară pentru că avem banii europeni, și una de intervenție rapidă când avariile se produc, până când vom rezolva problema mare de fond, și asta e ce pot să promit acum”, a spus Nicușor Dan, la B1 TV.
Nicușor Dan a câștigat detașat fotoliul de primar general al Capitalei, iar bucureștenii așteaptă cu sufletul la gură schimbări de pe 10 octombrie când va începe mandatul.
”Vreau să vă obișnuiți cu ideea că Bucureștiul este partenerul vostru acum. Mai mult mă bucur pentru voi decât mine. Rezultatul este unul istoric. Astăzi este ziua de naștere a noului București. Am încredere că după numărătoarea votului voi fi noul primar al Capitalei. Am încredere că voi fi noul primar și al încredere că majoritatea primăriilor vor fi câștigate de colegii noștri. Vreau să le mulțumesc colegilor care ne-au votat și care s-au implicat și că ne-au dat încredere în ciuda campaniei murdare care s-a desfășurat împotriva noastră. PNL și USR PLUS au ales să susțină voința bucureștenilor”, a declarat Nicușor Dan după aflarea rezultatelor.
Nicușor Dan a vorbit despre închiderea şcolilor. În ce condiţii se va întâmpla asta
Nicușor Dan, noul primar al Bucureştiului, a a vorbit despre închiderea şcolilor. Potrivit acestuia, instituţiile de învăţământ din România se vor închide doar dacă afară va fi urgie, nu doar ploaie, ninsoare sau viscol.
Nicușor Dan a anunțat situația în care școlile se vor închide.
„Doar să fie vreo urgie. Dar așa, mereu am considerat o exagerare. Nu se pune problema să închidem școlile la 30 de centimetri de zăpadă”, a spus Nicuşor Dan, la B1 TV.
Nicusor Dan a vorbit şi de situaţia marilor şantiere din Bucureşti.
„Podul Ciurel a costat mai mult decât trebuia, dar e o lucrare de infrastructură care ar putea fi utilă. Pasajul Doamna Ghica este început fără actele necesare, nu are PUZ, nu are studiu despre stabilitatea clădirilor din jur. Este o construcție ilegală pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat că este ilegală, dar fiind campanie electorală”, a comentat Nicuşor Dan.