Voluntarii de la Crucea Roșie au început pregătirile pentru pelerinajul de la Sfânta Parascheva
Pregătirile pentru pelerinajul de la Sfânta Parascheva, din Iași, sunt în plină desfășurare, cu zeci de voluntari instruiți să ofere ajutor medical pelerinilor. Evenimentul care atrage, anual, mii de credincioși se desfășoară sub atenta coordonare a autorităților și echipelor de intervenție, asigurându-se astfel siguranța participanților
În fiecare an, pe 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o sărbătorește pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, cunoscută și ca ocrotitoarea Moldovei. De peste 350 de ani, moaștele sale se găsesc la Iași, iar în această perioadă, are loc cel mai mare pelerinaj religios din România. Sute de mii de credincioși, din toate colțurile țării, vin să se roage la racla Sfintei, cerând ajutor și binecuvântare. Această sărbătoare are o mare importanță pentru toți cei care îi cinstesc memoria și cred în puterea sa ocrotitoare.
Pregătiri serioase pentru securitatea pelerinajului Sfânta Parascheva, din Iași
Încă de la sfârșitul lunii august, voluntarii Fundației Crucea Roșie din Iași au început a doua sesiune de pregătiri pentru sărbătoarea Sfintei Parascheva. Acest program de instruire este destinat să echipeze voluntarii cu cunoștințele și abilitățile necesare, pentru a face față diverselor situații de urgență care pot apărea în timpul pelerinajului.
Sesiunile de pregătire sunt importante pentru asigurarea unui eveniment bine organizat și sigur pentru toți participanții. În această perioadă, voluntarii sunt instruiți printr-o serie de ateliere teoretice și practice care acoperă aspecte importante, precum: gestionarea stărilor de leșin, crizelor de epilepsie și dezhidratării.
„Voluntarii trebuie să fie pregătiți, să știe să facă diferențe între ceva ușor și ceva grav, atunci, trebuie să respecte protocoalele, să anunțe ambulanțele, SMURD, să se deplaseze la victimă. Pentru asta este pregătirea”, a declarat Andra Bărbărie, directorul Fundației Crucea Roșie din Iași.
Aproximativ 50 de voluntari vor fi prezenți la eveniment
Fundația Crucea Roșie din Iași va mobiliza aproximativ 50 de voluntari, care vor oferi asistență pe parcursul pelerinajului. Aceștia vor lucra în echipă cu instituțiile responsabile de siguranța publică, pentru a interveni rapid în caz de nevoie. De-a lungul anilor, pelerinajul de la Sfânta Parascheva a adunat sute de mii de credincioși, motiv pentru care măsurile de securitate și asistență medicală sunt necesare.
Voluntarii sunt instruiți printr-o serie de ateliere săptămânale care acoperă atât aspecte teoretice, cât și practice. În cadrul atelierelor, participanții primesc informații detaliate, despre cum să gestioneze o situație medicală critică. Pregătirile lor nu se opresc doar la teoria necesară, ci includ și simulări practice, pentru a le permite să își dezvolte abilitățile de intervenție în condiții de stres.
Fiecare voluntar trebuie să parcurgă aceste sesiuni de pregătire, pentru a fi considerat apt pentru participarea la pelerinaj.
„La începutul lunii octombrie, voluntarii vor da o testare, iar numai cei care sunt pregătiți vor fi luați la pelerinaj”, a spus Andra Bărbărie, directorul Fundației Crucea Roșie din Iași.
În fiecare săptămână, voluntarii au parte de ateliere, iar pentru a fi foarte bine pregătiți și pentru a trece de testarea finală, aceștia trebuie să se prezinte la fiecare atelier.
Pelerinajul Sfânta Parascheva este unul dintre cele mai importante evenimente religioase din Iași, atrăgând mii de oameni, din toată țara. De aceea, asigurarea unei pregătiri adecvate pentru voluntari este o prioritate absolută. La finalul lunii august, începutul celei de-a doua sesiuni de pregătiri a marcat un pas important în acest proces, consolidând echipa de voluntari care va fi prezentă pentru a sprijini pelerinii și pentru a gestiona orice situație de urgență ce ar putea apărea.