Vladimir Putin îi cheamă pe ruși la referendum: Vrea să fie președinte până în 2036!

de: Cristian Zavastin
11:47, 22 iun. 2020

Vladimir Putin îi cheamă pe ruși la referendum. Acesta ar putea rămâne preşedinte până în anul 2036. Liderul de la Kremlin îi cheamă pe ruşi la vot, pe data de 1 iulie, pentru un referendum care vizează schimbări ale Constituţiei.

Una dintre modificări include un amendament care i-ar permite lui Vladimir Putin să candideze pentru alte două mandate la conducerea ţării, respectiv, încă 12 ani.

„Nu exclud posibilitatea de a candida pentru această funcţie dacă acest lucru este stipulat în Constituţie. Rămâne de văzut. Momentan încă nu am luat nicio decizie”, a spus Putin, în cadrul unui interviu pentru televiziunea de stat.

Actualul mandat al președintelui este valabil până în 2024. Astfel, Vladimir Putin, în vârstă de 67 de ani, ar putea să rămână la Kremlin până în 2036.

Putin este preşedintele Rusiei din anul 2.000, fiind cel mai longeviv lider rus sau sovietic de la Stalin încoace. Putin a condus țara fie ca preşedinte, fie ca premier.

Vladimir Putin îi cheamă pe ruși la referendum: Conduce țara de două decenii

Actualul lider al Rusiei a declarat că, dacă modificările constituţionale nu ar fi aprobate sau dacă el nu ar mai candida, în doi ani va începe să caute un posibil succesor, cu toate că acest lucru ar fi contraproductiv.

„Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci în aproximativ doi ani ritmul normal de muncă în multe părţi ale guvernului va fi înlocuit cu o căutare de posibili succesori. Trebuie să lucrăm, nu să căutăm succesori”, a mai spus Putin.

Cota liderului de la Kremlin rămâne importantă – 59% -, însă a atins cel mai slab nivel de la instalarea sa la putere, în 1999, potrivit Institutului Levada. Iar criza sanitară cauzată de COVID-19 reprezintă una dintre cele mai mari provocări ale mandatelor sale.

Opoziția îndeamnă la boicot

Rezultatul consultării pare deja cunoscut, consideră adversarii săi politici, care nu sunt de acord asupra cării pe care să o urmeze.

Unii opozanţi, ca Aleksei Navalnîi sau Partidul Iabloko (liberal), îşi îndeamnă susţinătorii la boicot.

”Legitimarea acestei «sărbători a lui Putin» prin alimentarea prezenţei înseamnă pur şi simplu ajutarea Kremlinului”, denunţă opozanta Liubov Sobol, o aliată a lui Navalnîi.

Însă alţii, ca Partidul Comunist, care susţine în general Kremlinul în marile reforme, îşi îndeamnă susţinătorii să voteze împotriva acestui proiect.

O serie de politicieni din opoziţie desfăşoară o campanie a votului ”nu” şi iau în calcul inclusiv un boicot, apreciind că afiţele informative cu privire la scrutin sunt părtinitoare şi opozanţilor nu li se acordă spaţiu în presă.

Kremlinul prezintă modificările constituţionale propuse de Putin drept indispensabile în vederea unei consolidări a rolului Parlamentului şi în vederea unei îmbunătăţiri a politicii sociale şi administraţiei publice, schimbări care, în opinia acestuia, sunt larg susţinute de populaţie, potrivit unor sondaje.

În opoziţie această perspectivă este percepută, în schimb, ca o lovitură de stat constituţională.

Măsurile avute în vederea unei reduceri a riscului unei contaminări cu noul coronavirus – precum desfăşurarea votului pe o perioadă de şapte zile şi în corturi instalate afara secţiilor de votare – sunt considerate drept susceptibile să complice supravegehrea scrutinului şi să crească riscul fraudei, ceea ce puterea neagă.