Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev că încearcă să întârzie procesul de negociere

de: Carmen Ciobanu
13:46, 18 mart. 2022

Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev că încearcă să întârzie procesul de negociere. Acesta spune ca reprezentanții Ucrainei încearcă să prelungească negocierile cu Rusia, avansând propuneri din ce în ce mai „nerealiste”, dar partea rusă este pregătită să continue „căutarea soluțiilor” în conformitate cu abordările sale principiale.

Serviciul de presă de la Moscova susține că asta a declarat președintele rus Vladimir Putin într-o conversație telefonică cu cancelarul german Olaf Scholz.

Preşedintele Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev că încearcă să întârzie procesul de negociere

Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev

Preşedintele Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev că încearcă să întârzie procesul de negociere. Serviciul de presă de la Kremlin a transmis mesajul preşedintelui rus, care se arată dispus de a găsit soluţii pentru a se încheia cât mai curând aceste negocieri.

„Vladimir Putin a subliniat, de asemenea, evaluările sale asupra cursului negocierilor aflate în desfășurare între reprezentanții ruși și ucraineni în format video. S-a remarcat că regimul de la Kiev încearcă în toate modurile posibile să întârzie procesul de negociere, propunând propuneri din ce în ce mai nerealiste. Cu toate acestea, partea rusă este pregătită să continue căutarea de soluții în conformitate cu abordările sale principiale bine-cunoscute”, este precizat în mesaj.

Președintele Federației Ruse i-a atras atenția cancelarului german Olaf Scholz asupra atacurilor cu rachete ale forțelor de securitate ucrainene la Donețk și Makeevka.

Deşi conversația a avut loc la inițiativa cancelarului Scholz, preşedintele Vladimir Putin a adus în discuţie şi atacurile cu rachete asupra zonelor Donețk și Makiivka, acesta subliniid faptul că Occidentul a ignorat aceste crime de război.

„Discuția despre situația din jurul Ucrainei a continuat. Președintele Rusiei a atras atenția asupra atacurilor cu rachete ale forțelor de securitate ucrainene asupra zonelor rezidențiale Donețk și Makiivka, care au dus la pierderi mari. Aceste crime de război au fost ignorate în Occident”, a mai punctat Serviciul de presă de la Kremlin.

Deşi conversația a avut loc la inițiativa cancelarului Scholz, preşedintele Vladimir Putin a adus în discuţie şi atacurile cu rachete asupra zonelor Donețk și Makiivka

Rusia atacă nave comerciale din Marea Neagră

Într-o altă ordine de idei, Rusia pare să fi pus stăpânire pe apele teritoriale ucrainene și acum controlează zona estică a Mării Negre. Astfel, marina rusă nu va permite nici măcar accesul în porturile ucrainene, dar totodată nu acceptă ca nici o navă comercială să iasă din zona supusă blocadei. Mai mult, gradul de alertă a crescut după ce tiruri ale forțelor ruse au lovit trei nave comerciale sub pavilion panamez.

Incidente grave s-au petrecut în Marea Neagră, după ce o navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de rachete rusești, iar alte două vase au fost avariate. Autoritatea maritimă din Panama a afirmat că trei nave sub pavilion panamez au fost lovite de marina rusă în Marea Neagră de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

O navă s-a scufundat, a precizat autoritatea maritimă într-un comunicat, dar nu au fost raportate victime. Celelalte două nave rămânând pe linia de plutire cu avarii. Împreună, acestea au aproximativ 150 de membri ai echipajului de diferite naționalități, cărora nu li s-a permis să plece, a declarat Noriel Arauz, director al autorității maritime.

Totodată, Vladimir Putin acuză regimul de la Kiev că încearcă să întârzie procesul de negociere.