Vladimir Putin a căzut din nou în capcană

Momeala a prins. A fost o singură lovitură. Destul de precisă. Care a distrus parțial cel mai lung pod din Europa. Cel de peste Strâmtoare Kerci. „Podul lui Putin”. Și, mai repede decât își imagina cineva, liderul de la Kremlin a mușcat. A făcut și face practic jocul adversarului. Extrem de convenabil pentru coaliția celor 40 de state care apără Ucraina.

Am intuit corect. Cum putea să reacționeze Putin, după lovitura devastatoare aplicată podului și când brusc a intrat sub presiunea infernală a yesmenilor din jurul său, care cereau răzbunare? A generalilor. A politrucilor. Dar și a unei părți a populației. Nervii marelui șahist au cedat. A găsit de cuviință să-i aplicate imediat Ucrainei o pedeapsă exemplară. Odesa este de necucerit. Și atunci a optat pentru ce presupuneam că va opta. A declanșat bombardamente alandala cu rachete, distrugând obiective civile. A procedat ca un individ beat, care a răsturnat din greșeală stupul de albine. A intrat pur și simplu în jocul adversarului. La timpul potrivit. Astăzi, în Adunarea Generală a Națiunilor Unite, urmează să se dezbată o rezoluție, prin care să fie masiv condamnată Federația Rusă pentru comportamentul ei din Ucraina. Probabil vor adopta această rezoluție circa 140 de state. Se vor abține câteva. Și se vor opune mai puține state decât câte degete am eu la cele două mâini. Apă de ploaie? Unii ar fi tentați să spună acest lucru. Pentru că, în definitiv, ce putere are Adunarea Generală a ONU? Care este forța de impact a unei rezoluții? Este ea de natură să-l pună pe Vladimir Putin cu spatele la zid? E și nu e așa. Contează extrem de mult simbolismul. În politica internațională, nu te poți juca cu faptul că majoritatea statelor membre ale celei mai mari organizații din lume se pronunță împotriva ta. O asemenea rezoluție va da apă la moară statelor NATO să-și upgradeze susținerea militară, financiară și propagandistică pentru Ucraina și regimul, așa cum este el, al lui Volodimir Zelenski. Coaliția celor 40 de state care susține efectiv Ucraina și care este numeric cel puțin superioară organizației NATO, va avea și ea motive în plus să reacționeze. Când? Într-un moment în care, obosite la propriu și la figurat de acest război, populațiile statelor membre dădeau semne de defensivă. Iar guvernele ce să facă? Urmau să se conformeze. Estimând că este mai importantă bunăstarea proprilor cetățeni, decât salvarea Ucrainei de sub tăvălugul rusesc. Sunt momente de răscruce. Când, dincolo de aparențe, de orașele incendiate pe care le vedem la televizor, forțele armate ale Ucrainei, întărite de statele NATO, se află într-o contraofensivă viguroasă, deschizându-se perspectiva de a recuceri cele patru regiuni de curând anexate.

Bombardamentele alandala ordonate de Putin nu descurajează, nu dezorientează și nu demobilizează armata și populația Ucrainei. Dimpotrivă. Le îndârjesc. Și să ne gândim la costuri.

Analizând cât se poate de cinic situația, din perspectiva costurilor materiale, ce constatăm? Forțele ucrainene au aplicat o singură lovitură, remarcabil de precisă, și au distrus în mare parte nu numai un pod-simbol, realizat în patru ani de Federația Rusă, ci și o cale de aprovizionare pentru armatele sale din sudul statului ucrainean. Paguba este imensă. Dar rușii cum au replicat? Au trimis sute de rachete extrem de scumpe la sute de kilometri distanță, pentru a lovi imprecis, la trosneală, orașe ale Ucrainei și obiective civile, în special din Kiev. Au reușit în acest fel să enerveze și ambasadele, care s-au aflat și se află în continuare în pericol.

E ca și când Putin și-a fi administrat singur un picior în fund. Reacția lui este departe de a fi suita de mutări pe tabla de șah pe care am aștepta-o de la un mare jucător.