Vladimir Găitan îşi dorea moartea? Marele actor trăia cu o depresie profundă
Marela actor Vladimir Găitan îşi dorea moartea? În nenumărate rânduri acesta a declarat că nu îi este frică de moarte şi că există momente în care îşi doreşte ca viaţa lui să se încheie. Maestrul s-a stins din viaţa marţi seară după ce a fost bolnav timp de 30 de ani.
Actorul a fost diagnosticat în urmă cu 3 decenii cu o boală incurabilă, care l-a măcinat în fiecare zi.
Vladimir Găitan îşi dorea moartea?
Într-un interviu, marele actor spunea că a avut momente de depresie în care îşi dorea să moară. Vladimir Găitan se lupta cu o boală incurabilă de peste 30 de ani. La vremea respectivă i s-a spus că poate face în orice moment accident vascular cerebral.
”Nu mi-e frică de moarte. Mă crezi că am stări de depresie şi-mi doresc să mor? Am obosit. Văd în moarte o plecare într-o odihnă binemeritată. Am fost şi sunt un tip foarte activ, dar tot ce se întâmplă în jurul nostru îmi creează o stare de nesiguranţă şi o depresie îngrozitoare. N-am garanţia zilei de mâine. Uită-te, am o căsuţă frumoasă, o curticică de 60 de metri. Nu mă găseşti cu zeci de hectare, e doar o casă cu trei dormitoare, dar nu pot să rezist, am scos-o la vânzare, pentru că nu ne mai permitem s-o întreţinem”, a povestit Vladimir Găitan într-un interviu pentru Adevărul.
Actorul declara că e dezamăgit de modul în care societatea românească se degradează și că dacă ar fi avut putere, ar fi plecat din țară de mult vreme.
”Cel mai greu e de trăit cu societatea, cu sistemul bolnav, care te dispreţuieşte şi simţi dispreţul ăsta zi de zi. Pe mine nu mă sperie moartea. Tot ce-mi doresc e să nu mă doară. Doar familia o regret. Uite o întâmplare care te deprimă. Mă roagă fiul meu, care trăieşte la Londra şi e fericit, să mă duc la Fisc să iau o hârtie care să demonstreze că şi-a plătit impozitele. Simplu ca bună ziua. Mă duc la o funcţionară. Nu spun cum mi-a vorbit şi cu ce dispreţ m-a tratat.
M-a trimis de la Ana la Caiafa, am umblat două săptămâni prin tot oraşul, am scos nişte hârtii care erau greşite toate, pentru ca în final să aflu că tot de la respectiva funcţionară trebuia să iau hârtiile. M-am dus iar în biroul ăla, după două săptămâni în care am umblat ca un idiot şi am vrut să-i cad în genunchi. Era cu şefa ei, care stătea pitită după un vraf de dosare.
Şi i-am spus: „Doamnă, vreţi să vă cad în genunchi, să vă spăl pe jos? Spuneţi-mi!” Şi cu un ton plin de dispreţ îmi zice: „Daţi încoace hârtia aia!” Şi în zece minute mi-a dat actul. Păi să nu vrei să mori? Când după o viaţă de muncă ajungi în situaţia asta, să fii în pericol să-ţi pierzi agoniseala de-o viaţă?”, a mai spus Vladimir Găitan în urmă cu 9 ani.
Vladimir Găitan a murit
Actorul Vladimir Găitan a murit. Acesta avea 73 de ani și se luptă de aproape trei decenii cu o boală necruțătoare. Fusese diagnosticat cu cancer limfatic. Conform declarației lui Victor Ciutacu, confirmată ulterior de Victor Ponta, se pare că actorul ar fi refuzat să meargă la o unitate medicală pentru a-și face tratamentul obișnuit de frica unei posibile infectări cu noul coronavirus.
Celebrul actor a jucat în peste o sută de filme, și seriale. De asemenea numărul piselor de teatru în care acesta a apărut este unul considerabil.
”A preferat să nu se interneze în spital ca să își facă tratamentul absolut obligatoriu de spaima covidului”, a relatat Victor Ciutacu, confirmat de Victor Ponta.
Dramele din viaţa sa l-au făcut de multe ori să se gândească la moarte, însă niciodată nu i-a fost frică de acest moment.
Rămas bun, maestre!