Vlad Gherman a căzut în patima alcoolului. Ce i s-a întâmplat, de fapt, după despărțirea de Cristina Ciobănașu

de: Bujor Elena Nicoleta
17:25, 21 iun. 2021

Vlad Gherman a căzut în patima alcoolului

Într-un vlog tip jurnal publicat pe canalul său de Youtube, Vlad Gherman a povestit cum s-a apucat de băut după despărțirea de actrița Cristina Ciobănașu, cu care a avut o relație de 9 ani de zile.

Imediat după despărțire am început să consum foarte mult alcool, lucru pe care nu-l făceam, lucru pe care toată lumea care mă cunoaște, știe. Eu dacă beam o sticlă de vin pe an. Ajunsesem, la un moment dat, să beau o sticlă de vin pe zi. Am început să fumez țigări, la ocazie, iar apoi asta s-a transformat într-un soi de rutină. Ajunsesem să am o perioadă în care fumam aproape un pachet pe zi. Sunt lucruri care nu-mi fac cinste, sunt lucruri urâte, partea cea mai întunecată a acestei experiențe, a acestei schimbări majore din viața mea, a spus Vlad Gherman.

Actorul spune că a apelat la un psiholog și că a reușit să se redreseze destul de repede. Nu a renunțat definitiv la fumat sau la consumul de alcool, însă a simțit pe pielea lui ce înseamnă acestea (obosit la filmări, avea cearcăne) și știe că nu a procedat corect.

Vlad Gherman spune că din cauza exceselor pe care le-a făcut, începuse să consume numai fast food și s-a îngrășat 10 kilograme din cauza alimentației nesănătoase.

Vlad Gherman – viața de după despărțirea de Cristina Ciobănașu

Actorul a mai spus că viața lui de după despărțire a avut multe urcușuri și coborâșuri și că începuse să o ia pe cărări greșite, fapt care îi afecta viața personală și cea profesională.

Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au fost împreună 9 ani, timp în care s-au și logodit și, pe când lumea aștepta să audă clopote de nuntă, ei au anunțat că se despart.