Viticultorii din Iași pot depune cererile la APIA pentru obținerea sprijinului financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză
Viticultorii din Iași pot obține ajutoare financiare de la APIA în cadrul măsurii de distilare a vinului în condiții de criză. Cererile se depun la APIA, după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare. Este eligibil pentru sprijin financiar în cadrul măsurii de distilare a vinului în situații de criză doar vinul produs pe teritoriul României. Sprijinul financiar se acordă pentru categoriile de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și vin varietal
Viticultorii din Iași pot obține ajutoare financiare de la MADR în cadrul măsurii de distilare a vinului în condiții de criză. Pot obține sumele promise doar dacă viticultorii din Iași îndeplinesc mai multe condiții de eligibilitate. Astfel, distileria trebuie să fie localizată pe teritoriul României, potențialul beneficiar trebuie să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92 la sută din volum. Produsul rezultat în urma distilării vinului, pentru care se acordă sprijinul financiar, va fi utilizat exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței.
Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de 10 hl pentru fiecare beneficiar în parte
Este eligibil pentru sprijin financiar în cadrul măsurii de distilare a vinului în situații de criză doar vinul produs pe teritoriul României. Sprijinul financiar se acordă pentru categoriile de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și vin varietal. Valoarea sprijinului plătit distilatorului este stabilită la 4,63 lei/litru de vin cu denumire de origine controlată (DOC), indicație geografică (IG) și 3,65 lei/litru vin varietal, care va fi distilat. Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză. Plățile se finanțează integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin APIA, în lei.
Viticultorii din Iași vor primi banii în cadrul acestei scheme de finanțare până la data de 15 octombrie 2020
Solicitanții pot fi orice persoană juridică sau formele asociative ale acestora, autorizată pentru distilarea produselor vinicole menționate în partea II din anexa VII la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, denumite în continuare vin, și care obțin în urma distilării acestora un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92 la sută din volum.
Anul 2020 este anul calității vinului, dar nu și al producției, fiind înregistrate scăderi de minimum 30 la sută la cantitatea recoltată
Valoarea avansului este de maximum 80 la sută din valoarea corespunzătoare volumului estimat, în condițiile constituirii unei garanții bancare de 100 la sută din valoarea avansului solicitat. Versiunea în vigoare a ghidului solicitantului și legislația aferentă pot fi consultate pe site-ul www.apia.org.ro, accesând link-ul http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/viti-vinicole/distilare-vin-in-situatii-de-criza-anul-2020. Viticultorii din Iași susțin că anul 2020 este un an bun din punct de vedere al calității, dar un an prost din punct de vedere al producției.
Viticultorii din Iași care au producții mici din cauza secetei pot solicita ajutoare financiare de la MADR
Pentru a veni în sprijinul lor, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) oferă despăgubiri pentru ieșenii care au plantații cu viță-de-vie și au înregistrat pierderi financiare din cauza secetei prelungite. Viticultorii din Iași vor putea beneficia de un ajutor de stat de 500 de euro pe hectar, bani care vor intra în conturi până la data de 31 decembrie 2020. Pentru a putea beneficia de această schemă de ajutor de stat de 500 de euro pe hectar, producătorii vitivinicoli trebuie să dețină cod CAEN, să aibă suprafața înscrisă în Registrul plantațiilor vitivinicole și să facă dovada unei declarații de recoltă aferentă ultimei campanii viticole. Valoarea totală a schemei este de 59.500.000 lei, iar sprijinul va fi achitat de la bugetul de stat și reprezintă o subvenție excepțională, achitată în acest an pentru a compensa pierderile suferite de producătorii din sectorul vitivinicol.