Prima pagină » Actualitate » Virusul SARS-CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor! Sibiu este primul oraș în care se va implementa proiectul
Virusul SARS-CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor! Sibiu este primul oraș în care se va implementa proiectul

Virusul SARS-CoV 2 va fi depistat cu ajutorul câinilor! Sibiu este primul oraș în care se va implementa proiectul

28 apr. 2021, 08:01,
George Cristian în Actualitate

Proiect amplu în orașul Sibiu unde mai mulţi câini vor depista virusul SARS-CoV 2 la oameni. Sunt 6 câini care au fost instruiţi și care au fost dresaţi în aşa fel încât să poată depista persoanele care sunt infectate, doar mirosindu-i. În primă fază, animalele vor fi folosite la Aeroportul Sibiu.

Proiectul este unic în România şi a fost implementat de Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara dar şi Centrul Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Câinii vor depista persoanele infectate cu virusul SARS-CoV 2 la Sibiu

Aşadar, proiectul a presupus instruirea a mai multor câini care pot depista persoanele infectate cu virusul SARS-CoV 2. La începutul proiectului au fost selectaţi 6 câini, 5 dintre ei fiind din rasa Ciobănesc German iar cel de-al 6 lea din rasa Ciobănesc Belgian Malinois. Câinii au vârstele intre şapte și nouă luni. Conform datelor existente până la această oră arată faptul că antrenamentul patrupedelor a început în acest an şi în antrenament au fost folosite probe recoltate de medicii timişoreni de la pacienţi infectaţi.

„Faza întâi a presupus selecția polițiștilor conducători de câini, a specialiștilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecția exemplarelor canine care urmau să își desfășoare activitatea în cadrul proiectului și amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS CoV 2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaționalizare a acestui proiect, care presupune desfășurarea de activități în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus și, ulterior, acreditarea acestor echipe canine”, a declarat Claudiu Leonard Bila, directorul Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea Sibiu.

Transpiraţia bolnavilor de COVID-19 va fi detectată de câini

În antrenamentul câinilor au fost folosite monstre de transpiraţie de la braţul persoanelor infectate cu COVID-19. Virgil Mustață , din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase a explicat faptul că în urma testărilor a rămas surprins de capacitatea patrupedelor de a detecta monstrele infectate. Vorbim despre faptul că patrupedele au detectat 100% din cazurile de COVID-19 asta în pofida faptului că poliţiştii le-au distras atenţia:

„Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi și care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpirația de sub braț, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la ședința de demonstrație și de avizare a rezultatelor acestui proiect și am rămas surprins, dar și impresionat. Toți câinii care au participat au recunoscut sută la sută probele cu infecție COVID 19, chiar și în condițiile în care instructorul a încercat să le devieze atenția sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau și insistau pentru proba respectivă”, a spus Virgil Muştă de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Cum va decurge întreg procesul de detectare a infecţiei cu Sars-Cov-2

În încheiere, medicul Silviu Stan de la Sibiu a explicat întreg procesul de detectare a infecţiei cu Sars-Cov-2. Acesta menţionează faptul că patrupedul poate identifica mirosul specific bolii printr-o poziţie de sezat sau printr-o poziţie de urmărire sau chiar pentru un interes maxim către o persoană:

„În funcție de practică pe ziua respectivă și în funcție de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în același antrenament și probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanțe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Și, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziție așezat, fie prin poziție de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcție de cum e prezentată situația”, a explicat Silviu Stan de la Centrul Chinologic din Sibiu, conform stiripesurse.ro

 

Proiectul nu este unul nou, studiul acesta a început încă din 2020 la nivel mondial. Cel care l-a lansat este   Pr Dominique Grandjean profesor-cercetător la Școala Națională Veterinară din Alfort (EnvA). Dacă la început era doar o ipoteză, acum putem vorbi despre faptul că cercetătorii au ajuns la o certitudine în ceea ce privește capacitatea animalelor de a detecta infecția cu Sars-Cov-2

La nivel de țară, numărul persoanelor infectate cu COVID-19 a început să scadă, dacă acum câteva săptămâni infecțiile depășeau peste 4000 de cazuri zilnice, de exemplu ieri, numărul acestora a scăzut la un pic peste 2000. Totuși situația este îngrijorătoare la nivel de Terapie Intensivă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 noiembrie 2024
26 noiembrie 2024