Virgil Popescu face anunţul momentului: România nu va trebui să economisească 15% din energie, precum alte state ale UE
La sfârşitul şedinţei de Guvern din data de 3 august, Virgil Popescu a dat asigurări în privinţa consumului de energie. Astfel, ministrul Energiei a spus că România nu e nevoită să facă economie la energie, precum celelalte ţări din blocul european, argumentad prin faptul că ţara noastră are rezerve suficiente.
Aceste declaraţii vin în contextul în care şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a declarat săptămânile trecute că statele membre vor trebui să reducă în mod voluntar consumul de gaze în UE cu 15% în perioada 1 august – 31 martie 2023.
Virgil Popescu spune că România nu va trebui să reducă din consumul de energie
Ministrul Energiei, Virgil Popescu a anunţat la sfârşitul şedinţei de Guvern din data de 3 august, că România nu este nevoită să economisească acei 15% din energie, precum vor trebui să o facă alte state membre ale Uniunii.
„Acest 15 % se calculează ca o medie a ultimilor 5 ani. E o perioadă de ultimele 8 luni din cei 5 ani. În prezent se finalizează modalitatea de calcul la nivelul UE. Noi lucrăm la diverse scenarii. Nu cred că ar trebui să luăm o măsură în acest moment. Nivelul intern asigură aprovizionarea. (…) Dacă se va ajunge la declararea stării de alertă atunci trebuie să fim solidari și atunci se va pune problema, dar nu pentru clienții protejați”, a spus Popescu.
Aceste discuții vin în contextul în care Consiliul Uniunii Europene a adoptat marți, 25 iulie, un plan propus de Comisia Europeană de a reduce în mod voluntar consumul de gaze în UE cu 15% în perioada 1 august – 31 martie 2023.
Această hotărâre include totodată şi posibilitatea trecerii la a doua fază obligatorie de reducere a consumului cu același procent de 15 %, în cazul în care Comisia Europeană consideră că există o amenințare de întrerupere a aprovizionării și declară o „alarmă la nivelul întregii Uniuni”.
„De aceea este important că statele membre să-şi diminueze cererea de gaze, astfel încât toate să stocheze mai mult şi să împartă cu cele care sunt mai afectate”, a afirmat von der Leyen.
Cel mai sumbru scenariu bate la ușă în această iarnă
De asemenea, șefa Comisiei Europene a mai spus că pentru reducerea consumului de gaze, s-a creat un depozit care este la 64% capacitate în acest moment , iar de asemenea, a fost înfiinţată o platformă pentru achiziţii comune la nivelul Uniunii Europene, şi astfel a fost adus în prim plan aprovizionarea din alte surse decât Rusia.
Ursula von der Leyen a mai menţionat ca aprovizionarea din alte surse decât cele rusești a crescut anul acesta, din ianuarie, cu 35 de puncte procentuale, menţionând de acordul cu SUA pentru aprovizionarea cu GPL. Șefa Comisiei Europene a spus că a vorbit cu liderii din Algeria, din Egipt, şi s-a semnat un memorandum pentru creșterea livrărilor din Azerbaidjan. Totodată, se lucrează intens pentru a crește sursele de energie verde.
„Doresc însă să vorbim despre felul în care economisim energia. Avem 11 state membre care au lansat avertismente în legătură cu consumul de gaze în timp ce un al 12-lea stat este la nivel de alertă. Știm că pregătirea actuală nu este suficientă”, a spus Ursula von der Leyen.
În tot acest context, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat că România nu este nevoită să economisească 15% din energie, precum sunt obligate alte state europene.