Vin banii pentru fermierii din Iași! De astăzi începe plata despăgubirilor de secetă

de: Redacția BZI
02:00, 11 nov. 2024

Începe plata despăgubirilor de secetă pentru fermierii din Iași care au depus toată documentația la Direcția Agricolă. În Iași sunt 3.000 de cereri depuse, iar cele mai afectate comune sunt Șipote, Andrieșeni, Vlădeni.

Fermierii din Iași primesc despăgubirile de secetă în funcție de gradul de calamitate al culturii, respectiv între 30 și 100 la sută. Suma stabilită de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este de 1.000 de lei la hectar, însă scade în funcție de gradul de calamitate. Pe listă sunt incluse 39 de culturi eligibile la plată.

Începe plata despăgubirilor de secetă pentru fermierii din Iași

Ordonanța de Urgență 120/9 octombrie 2024 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturi agricole afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024. Beneficiarii schemei de ajutor sunt producătorii agricoli care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024, plante perene, plantații pomicole, vii, prevăzute în anexa nr. 1, și care dețin procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor pentru culturile/suprafețele agricole care au fost calamitate de seceta pedologică în procente mai mari de 30% și până la 100% inclusiv.

Astfel, beneficiarii eligibili la plată sunt producători agricoli persoane fizice, producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor OUG 44/2008, privind desfășurarea activităților economice de către PFA, II și IF, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar și producători agricoli persoane juridice. Depunerea ultimelor documente s-a desfășurat în perioada 16 – 28 octombrie 2024.

Ce fermieri sunt pe lista neagră și nu primesc banii?

La Iași sunt afectate de secetă culturile agricole de pe o suprafață de 100.000 de hectare, o treime din suprafața agricolă a județului. Cele mai afectate culturi în Iași sunt cele de floarea-soarelui și porumb, însă soia sau sfecla de zahăr sunt și ele distruse de secetă. Printre comunele cu probleme mari din cauza secetei sunt: Andrieșeni, Gropnița, Vlădeni, Șipote, Bălțați, Strunga, Tătăruși sau Răducăneni.

O parte din fermierii din Iași nu vor primi deloc despăgubiri de secetă, iar alții vor primi mai puțini bani, deși au avut culturile agricole grav afectate și pierderi de producție însemnate din cauza secetei în acest an. Astfel, fermierii care au primit un ajutor de la stat necuvenit sunt pe lista neagră. În momentul în care returnează banii încasați necuvenit pot primi despăgubirile de secetă. De asemenea, agricultorii din Iași care au contract de asigurare pentru secetă sau sunt beneficiari ai intervenției DR 31 (Contribuții financiare la plata primelor de asigurare din Planul Național Strategic (PNS) 2023 – 2027 pentru primă de asigurare la secetă) riscă să nu primească banii, întrucât suma totală primită nu trebuie să depășească 80% din valoarea despăgubirii de secetă acordată de MADR.

Continuă plățile pentru avansul din subvenții, pe anul 2024

Fermierii din Iași primesc bani de la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Plățile avansului din subvenții continuă până la 1 decembrie 2024. Pentru fermierii din Iași s-au autorizat 8.000 de cereri. În total, vor beneficia de banii acordați de APIA un număr de 15.100 de fermieri din județul Iași. Aceștia exploatează în jur de 270.000 de hectare de terenuri agricole. Astfel, în această săptămână vor fi autorizate la plată noi cereri ale fermierilor ieșeni. În această săptămână, la Iași vor fi la plată despăgubirile de secetă și avansul din subvenții.