Viktor Orban critică „comportamentul iresponsabil” al UE privind modul în care a gestionat propunerea de embargo pe petrolul rusesc

de: BZI.ro
23:47, 30 mai 2022

La sosirea la summitul liderilor statelor Uniunii Europene de la Bruxelles, premierul ungar a sugerat că CE nu a reușit să negocieze în mod corespunzător embargoul cu țările membre.

Viktor Orban susține că interdicția privind importurile de petrol rusesc a venit „din senin”, fără a răspunde la întrebările privind securitatea energetică a Ungariei.

„Energia este o problemă serioasă. Avem nevoie de soluții și apoi de sancțiuni”, a spus Viktor Orban.

Ungaria vrea garanții

Cea mai recentă propunere a Uniunii Europene privind sancțiunile împotriva Rusiei, care ar include o interdicție a importurilor de petrol pe mare, ar fi o soluție bună, dar nu există încă un compromis în această privință, a declarat Viktor Orban, potrivit Reuters.

Orban spune că Ungaria are nevoie, de asemenea, de garanții că ar putea cumpăra petrol pe mare dacă transporturile de petrol rusesc nu se vor mai face prin conducta Druzhba.

„Ceea ce reprezintă o problemă pentru noi și motivul pentru care trebuie să luptăm astăzi este că, dacă se întâmplă ceva cu petrolul rusesc care vine prin oleoduct… dacă nu mai vine petrol, atunci ar trebui să avem dreptul de a cumpăra pe mare”, a declarat Orban.

Liderii europeni vor să adopte un nou pachet de sancțiuni

Reuniţi la un summit la Bruxelles, liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene discută despre un compromis care ar permite adoptarea celui de-al şaselea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei.

Ideea acestui compromis ar fi ca şefii de stat şi de guvern să convină în principiu pentru un embargo asupra petrolului rusesc, dar să lase pentru mai târziu detaliile implementării acestuia, notează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.

Summit-ul va fi marcat, probabil, de nereuşita Uniunii Europene de a stabili o interdicţie asupra importurilor de petrol rusesc, scrie BBC. Ungaria, care este preponderent dependentă de importurile din Rusia, se opune interdicţiei.