Video! Iată viitura de la Pocreaca. De aici un ieșean a fost luat de ape și este de negăsit – EXCLUSIV
În urmă cu puțin timp a avut loc o situație tragică în județul Iași. Din primele informații deținute de reporterii BZI, se pare că un căruțaș a fost luat de viitură cu cei doi cai pe care îi avea cu el. Incidentul a avut loc în satul Pocreaca, comuna Schitu Duca din județul Iași.
După ce a început ploaia, în zonă s-au adunat mari cantități de apă, iar bărbatul și-a dus fiica acasă, unde locuia împreună cu soțul ei, apoi a vrut să plece înapoi spre locuința lui. Afară ploua torențial, iar în momentul în care a încercat să întoarcă căruța la intersecția unde locuia fiica sa, a fost surprins de viitură și a fost tras în apă. Oamenii legii au găsit la fața locului un cal decedat, celălalt a fost găsit viu, însă bărbatul dispăruse. Pompierii, poliția și localnicii din zonă l-au căutat în această seară, însă căutările au fost întrerupte din cauza fapului că s-a întunecat.
Localnicii spun că și anul trecut a mai fost o viitură, însă nu a fost atât de puternică. Maine se vor relula căutările.
Bărbatul locuia singur, soția lui fiind decedată.