Viceprimarul Cezar Baciu rămâne pe funcție după ce s-a încercat excluderea sa din USR

de: BZI.ro
15:19, 18 ian. 2023

La Tribunalul Iași este iar proces, prin care viceprimarul Cezar Baciu încearcă să anuleze actul privind excluderea lui din partid. Mâine, 19 ianuarie, este programat un alt termen de judecată.

Cezar Baciu dă în judecată Comisia Națională de Artitraj a USR, USR PLUS – Filiala Județeană Iași și USR PLUS – Filiala Locală Iași.

„În temeiul dispoziției art 413 alin 1 pct 1 cod procedură civilă suspendă judecata prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr 2205/99/2002, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Iaşi.

Cu recurs pe toată durata suspendării, eventuala cale de atac urmând a fi înregistrată la Curtea de Apel Iaşi. Pronunţată astăzi, 18.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, este precizat în decizia instanței.

Amintim că Cezar Baciu este consilierul local USR PLUS din Iaşi cu ajutorul căruia s-a trecut bugetul local în anul 2021, și s-a încercat scoaterea sa din partid de către ceilalți membri ai partidului. Cezar Baciu a contestat însă decizia, iar până la o hotărâre definitivă a instanței, rămâne în funcție.

Cezar Baciu este așadar acuzat de colegii de partid că a trădat în timpul votului pentru bugetul Iaşiului, şi consilierul PNL Daniel Juravle sunt preferaţi pentru ocuparea celor două funcţii.

Reamintim că proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost aprobat, la jumătatea lunii mai 2021, în cadrul şedinţei Consiliului Local, după a treia încercare, cu 14 voturi “pentru” şi două abţineri, din care 11 voturi au venit de la consilierii PNL, 2 de la PMP şi unul de la Cezar Baciu, consilier USR PLUS, care a decis să nu respecte directiva de abţinere de la vot trasată de partidul din care face parte.

Ulterior, USR PLUS a declanşat procedurile de excludere a lui Cezar Baciu din partid, existând chiar o decizie în acest sens a conducerii USR PLUS. Dar, deoarece Baciu a atacat decizia în instanţă, el rămâne membru USR PLUS până în momentul emiterii unei hotărâri definitive în Justiţie.