Vicepremierul Raluca Turcan, despre închiderea unităților de învățământ
Vicepremierul Guvernului Orban, Raluca Turcan, a vorbit, marți, 6 octombrie 2020, despre posibilitatea intrării tuturor școlilor din România în scenariul roșu, cursurile desfășurându-se exclusiv online. Astfel, aceasta susține că nu crede că ne apropiem de o astfel de decizie radicală, ci în principiu la nivel național, cursurile se vor desfășura fața-n față.
“Eu nu cred că ne apropiem, la nivel naţional, de o închidere a şcolilor şi o includere a tuturor şcolilor în scenariul roşu şi predarea online. Și nu este de dorit. Toate studiile arată că învățământul cu prezență fizică dă rezultate mult mai bune. Am lăsat la latitudinea autorităților locale.
De aceea am lăsat la latitudinea autorităţilor locale. Şi acolo, şcolile, inspectoratele, DSP-urile, cu comitetele judeţene de situaţii de urgenţă decid dacă există pericol în comunitate, în proximitatea şcolii, dacă există şi o creştere a numărului de cazuri. Ar fi anapoda oarecum în unele localități în care nu ai niciun caz să introduci școlile în scenariul roșu doar pentru că în alte localități ai o creștere a numărului de infectări.
Decizia noastră, la nivel național, este ca școala să se desfășoare în principiu cu prezență față în față, dacă sunt respectate cele 2 criterii: criteriul epidemiologic și criteriul intern al școlii de protecție sanitară pentru copii și profesori”, a declarat Raluca Turcan.
Raluca Turcan a precizat care sunt locurile în care se produc cele mai multe infectări cu coronavirus
Vicepremierul Raluca Turcan a a precizat care sunt locurile în care se produc cele mai multe infectări cu coronavirus. Printre acestea se află evenimentele private, acolo unde nu s-au respectat regulile anti-COVID-19.
Raluca Turcan a vorbit și despre lupta cu epidemia de coronavirus și despre măsurile pe care trebuie le ia Guvernul, autorităților locale și a făcut un apel la cetățeni să înțeleagă aceste măsuri.
„Depinde foarte mult de noi. Făceam azi o analiză cu miniștrii și aceasta a arătat că guvernul și instituțiile controlează foarte bine procesele din interiorul sistemelor. De exemplu, procesul educațional e bine gestionat și numărul infectărilor în rândul copiilor e cam la fel cu cel de dinaintea deschiderii anului școlar. Dar Guvernul nu poate face nimic legat de transportul școlar, de modul în care părinții înțeleg să-și ducă copiii la școală, de modul în care copiii sunt supravegheați. Deci noi nu avem control asupra proceselor conexe”, a declarat Raluca Turcan.
Raluca Turcan: „Evenimentele și transportul reprezintă principalele motive de creștere a numărului de infectări“
Vicepremierul a precizat că principalele motive pentru creșterea numărului de infectări sunt organizarea de evenimente, la care participă multă lume și unde nu se respectă regulile și transportul public.
„Evenimentele și transportul reprezintă principalele motive de creștere a numărului de infectări. Au existat derapaje în campanie și, după anunțarea rezultatelor, în multe comunități nu s-au mai ținut cont de măsurile de protecție”, a menționat Raluca Turcan.
„Am cerut controale mult mai riguroase!“
Vicepremierul a adăugat că vor fi sporite controalele autorităților.
„Mereu am considerat că rezultatele bune apar când mergem umăr la umăr. Este important să se conștientizeze că ținerea sub control a epidemiei se face până la intrarea în spital. Deci în perioada pre spital e important ce se întâmplă în fiecare loc. În instituții am cerut controale mult mai riguroase. În mai multe locuri nu s-au respectat regulile, au fost cazuri publice. Noi am cerut să se respecte regula purtării măștilor, cu excepțiile de rigoare”, a mai declarat Raluca Turcan.