Vica Blochina a explicat de ce avea mereu faţa umflată la Survivor. Care este explicaţia
Experiența „Survivor România” a fost una dură pentru Vica Blochina. Pe lângă condițiile grele din junglă, blondina s-a confruntat și cu unele probleme de sănătate. Pe tot parcursul emisiunii, fanii au putut să o vadă cu fața umflată, iar acum vedeta a vorbit despre ce s-a întâmplat cu ea.
A tras mult pentru a reveni la normal.
Pentru mai bine de o lună, Vica Blochina a stat departe de cei dragi, în condițiile aspre din Republica Dominicană. Deși aventura a fost una grea, blondina a dus-o la capăt. Aceasta a fost eliminată recent din competiție și s-a întors acasă. Acum, a vorbit despre tot ce a însemnat experiența din Dominicană și cât de greu a fost de dus.
Vica Blochina a explicat de ce avea mereu faţa umflată la Survivor
Pe parcursul show-ului, fanii au putut observa o schimbare majoră la Vica Blochina. Cu fiecare ediție, fața acesteia era din ce în ce mai umflată. Se pare că asemenea, Mariei Lungu, Vica Blochina a făcut o alergie puternică la soare. De când s-a întors, blondina a încercat să își aducă tenul la vitalitatea de dinaintea plecării în Dominicană, însă a avut mult de tras. A folosit numeroase creme pentru a i se dezumfla fața și abia acum a reușit să scape de urmările competiție din Dominicană.
„Nu mai port nici filtru pe față, pentru că nu mai are sens. M-am dezumflat la față cât se putea de bine, pentru că am avut o alergie foarte urâtă de la soare și aveam bube peste tot. Am folosit kilograme de creme de când m-am întors”, le-a spus Vica Bochina fanilor ei din mediul online.
Ce a spus despre experienţa Survivor
Experiența „Survivor România” a fost una extrem de grea pentru Vica Blochina. Aceasta a răsuflat ușurată atunci când a fost eliminată și abia a așteptat să se întoarcă la viața ei normală. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a fost eliminată a fost să își sune fiul.
Deși se gândea că va avea o discuție normală cu băiatul ei, Vica Blochina a fost luată prin surprindere de propriul comportament. Aceasta a început să plângă în hohote și cu greu a putut să îi transmită lui Edan câteva din gândurile ei.
„Am ajuns la hotel foarte fericită, abia așteptam să beau ceva, apoi m-am trezit plângând, e foarte ciudat, Survivor te resetează foarte tare la creier. Psihic, te debusolează puternic. Primul lucru când am primit telefonul l-am sunat pe Edan. Nu am putut să vorbesc cu el mare lucru, pentru că plângeam isteric la telefon, cred că am speriat copilul.
Îmi ceream scuze pentru tot, îmi treceau prin cap toate imaginile din viața mea, a fost un cumul de emoții. Îmi ceream scuze dacă nu am fost o mamă bună, îi spuneam că sper că nu l-am dezamăgit. Cred că copilul meu nici nu a înțeles ce vreau să spun. De-abia aștept să ajung acasă și să-l strâng în brațe și să fie mândru de mine”, a mai spus Vica Blochina.