Viața Sfântului Patrick, luminătorul Irlandei. Apărătorul creștinilor care a dus o viață austeră în numele lui Iisus Hristos
Sfântul Patrick sau „Saint Patrick” este unul dintre cei mai importanți sfinți din biserica occidentală. Patrick, sau Patrichie, pe numele său real înseamnă în limba latină „om de neam mare”. Află în rândurile următoare viața și minunile făcute de el.
Cu siguranță ați auzit de Saint Patrick’s Day, cea mai importantă sărbătoare a irlandezilor. Aceasta este strâns legată de Sfântul Patrick, cunoscut ca luminătorul Irlandei. Acesta a trăit o viață plină de incertitudini și greutăți, dar cu toate acestea, rolul său în biserica creștină rămâne unul dintre cele mai importante.
Viața Sfântului Patrick
Sfântul Patrick s-a născut în anul 381 d.Hr. într-un sat din provincia engleză denumit Bannaven Taberniae. Sfântul Patrick a fost dintotdeauna aproape de biserică și de cele sfinte, bunicul său, Potitus, fiind preot, iar tatăl său, Calpurnius, fiind de asemenea în slujba bisericii drept diacon.
Cu toate acestea, la vârsta de 16 ani, Sfântul Patrick ajunge să uite de cuvântul lui Dumnezeu. Când a împlinit această vârstă, satul său este asediat de pirați, iar el este vândut ca sclav în Irlanda. Ajunge aici pastor de oi pe muntele Slemish. Însă această plecare în robie i-a schimbat total viața. Din tânărul bogat, fără grija zilei de mâine, ajunge acum o persoană care rostea zilnic cel puțin o sută de rugăciuni, de la trezirea sa până târziu în noapte.
În timp ce era în robie, Sfântul Patrick are două viziuni. În prima i se arată că, într-un final, el se va întoarce acasă, iar în a doua îi spune Arhanghelul Mihail că vaporul este gata și că el se va întoarce acasă. Adevărul se adeverește, iar după șase ani petrecuți în robie, reușește să revină la părinții săi din satul natal.
Lupta sa împotriva păgânilor
După ce se întoarce acasă, îl întâlnește pe Sfântul Gherman, care îi va schimba din nou cursul vieții. Acesta îl sfătuiește să asculte visul pe care îl primește și să meargă în Irlanda. Acest vis se adeverește din nou, mai ales că Sfântul Paladie, ajuns cu ani în urmă în Irlanda, pleacă din țară din cauza cruzimii irlandezilor și a druizilor. Astfel, Sfântul Patrick ia rolul de a creștina populația păgână.
Este astfel hirotonit și în anul 432 pleacă împreună cu câțiva însoțitori spre Irlanda. Înconjurat de o populație agresivă și păgână, Sfântul Patrick are parte de foarte multe chinuri și încercări.
Druizii, văzând că Sfântul Patrick a ajuns pe malurile Irlandei, îl trimit pe războinicul Dichiu să îl omoare. Însă, atunci când îl vede pe sfânt, acesta înțepenește. Sfântul Patrick îl iartă și îl scoate de sub puterea nevăzută care îl ținea în loc. După această minune, Dichiu îl primește în casa sa și îi oferă adăpost și protecție pentru a putea face Sfânta Liturghie. După acest miracol, mulți irlandezi ajung să se boteze în numele lui Iisus Hristos.
Sfântul Patrick a trecut la cele veșnice pe 17 martie 470. El este de multe ori înfățișat în icoane ținând în mână un trifoi, simbolul etern al Sfintei Treimi. Ziua închinată Sfântului Patrick este sărbătorită nu doar în Irlanda, ci în majoritatea țărilor creștine.