Viața Sfântului Nichifor cel Lepros: De mare ajutor pentru a scăpa de griji și de teamă

de: Cristian Zavastin
14:41, 28 sept. 2021

Sfântul Nichifor cel Lepros s-a născut în 1890, în satul Chania din insula Creta, și la botez a primit numele Nicolae. Acesta a fost ucenicul Sfântului Antim din Chios, iar alături de acesta, Sfântul Nechifor a suferit de această boală înfricoșătoare, lepra.

Cărțile sfinte spun că pe măsură ce boala îi afecta frumusețea exterioară, pe atât de mult se înfrumsueța sufletul Cuviosului Nichifor..

Nicolae a fost crescut de către bunicul său Ioanis Tabakakis, iar la vârsta de 13 ani a început să lucreze într-o frizerie, unde i-au apărut primele semne de lepră.

La vârsta de 16 ani, pentru a nu fi trimis pe insula Spinaloga din cauza leprei, Nicolae a fugit la Alexandria, în Egipt, unde a lurat într-o frizerie.

La 24 de ani, Nicolae a plecat la Chios unde se găsea un așezământ pentru leproși și unde preot era părintele Antim Vagianos, canonizat ca Sfântul Antim din Chios.

După numai doi ani, Sfântul Antim l-a tuns în monahism cu numele Nichifor.

Viața trăită în smerenie de Sfântul Nichifor cel Lepros

În condițiile în care boala a evoluat și i-a afectat chipul, Sfântul Nichifor a trăit în smerenie și ascultare desăvârșită, cu post aspru, lucrând în grădină.

Când a ajuns la vârsta de 67 de ni, leprozeria din Chios a fost închisă, iar părintele Nichifor ți alți pacienți au fost trimiși la Așezământul Sf. Varvara din Igaleo, Atena.

Deși era imobilizat la pat, cu răni și dureri foarte mari, multă lume venea la chilia sa pentru a primi binecuvântarea acestuia.

Părintele Nichifor a murit în 1964, la vârsta de 74 de ani.

După dezgropare, moaștele sale au răspândit mireasma, iar anul acesta numele Sfântului Cuvios Nichifor cel Lepros a fost înscris în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, în ziua de 4 ianuarie și a fost aprobat textul Sinaxarului, Troparului, Condacului, Slujbei, Acatistului și Paraclisului.

Rugăciunea celui copleșit de îngrijorare și de teamă către Sfântul Nichifor cel Lepros

Persoanele care sunt coipleșite de îngrijorare și de teamă trebuie să rostească această rugăciune către Sfântul Nichifor cel Lepros care este de mare ajutor:

„Sfinte Părinte Nichifor, iată că spaima, panica și cumplita frică de moarte mă încolțește, tulburându- mi sufletul și trupul. Nimic din cele ale lumii nu mai are putere să-mi aducă liniște și să facă să înceteze învolburarea și vacarmul lăuntric, de aceea vin înaintea ta, aflând că pe tine te-a dăruit Dumnezeu ca ocrotitor și izbăvitor în vremea acestei boli.

Miluiește și tămăduiește neputința mea lăuntrică și slobozește-mă din puterea noianului de gânduri și îngrijorări, căci am înălțat prin frică Babilonul lor, socotind că Dumnezeu nu mai poartă grijă de lume și de fiecare om în parte. Învață-mă a aduce înaintea Domnului tot ce trăiesc lăuntric, ca astfel să nu mă mai ascund în cotloanele cele întunecate ale depărtării de Dumnezeu.

Și fie ca, făcând astfel, să mi se lumineze cu lumina cunoștinței și sufletul, și trupul spre însănătoșire deplină, dar și spre încredințare că Domnul Hristos veșnic mă iubește, nemărginit mai mult decât o voi putea face eu vreodată. Amin.“