Viața Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, sfântul care l-a văzut pe Isus Hristos la față

Sfântul Cuvios Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) face parte din acei oameni foarte rari care primesc de la începutul vieții mesajul divin și arătarea căii lor ascetice. Calea lor este atât de anevoioasă și plină de tortură încât sentimentul părăsirii și al pierderii harului le sfâșie tot sufletul.

Cuviosul Siluan s-a născut în 1866 într-o familie simplă de țărani ruși, având cinci frați și două surori. Tatăl său, Simeon, a reprezentat încă din tinerețea sfântului un model, fiind un om plin de smerenie, adâncă credință, blândețe și înțelepciune.

Viața Sfântului Siluan

Încă de la vârsta de doar 4 ani, Simeon și-a pus în gând o simplă dorință: „ca atunci când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Totuși, auzind despre viața sfântului Ioan Zăvorâtul, tânărul Simeon își dă seama că „dacă există sfinți pe pământ, înseamnă că Dumnezeu e printre noi și n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc”.

Visul său de mic a rămas la fel de puternic, astfel, atunci când a împlinit 19 ani, Simeon simte mai mult ca niciodată dragostea și chemarea lui Dumnezeu, dorind să se călugărească. Tatăl său însă îl sfătuiește și îi spune: „Fă-ți mai întâi serviciul militar, apoi ești liber să te duci”. Tânărul viguros și de o forță fizică rară începe să ducă o viață asemănătoare celorlalți tineri, o viață desfrânată și departe de sfințenia fiorului divin care îl cercetase. Dotat cu o fire robustă și o forță fizică excepțională, într-o provocare de la un băiat din sat, îl lovește atât de puternic, încât acesta abia rămâne în viață. Atunci el simte că păcatul este acolo unde trebuie să se afle și viața departe de Dumnezeu îi este bună. Totul până într-o noapte, trezit dintr-un coșmar de glasul blând al Maicii Domnului. Aceasta îi spune să se curețe de cele rele și să se întoarcă la cuvântul lui Dumnezeu.

Sfântul Simeon îl întâlnește pe Mântuitor

Acest vis i-a rămas toată viața în minte și i-a mulțumit până în ultima clipă Fecioarei Maria pentru că a binevoit să-l ajute și să-l ridice din căderea sa în desfrâu. Simeon astfel a simțit o adâncă rușine și umilință pentru trecutul său și a început să se căiască zilnic în fața lui Dumnezeu.

Simeon își începe serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. Acesta a devenit rapid un soldat conștiincios, dar cu o fire pașnică și o purtare ireproșabilă. Cu toate acestea, gândul său a rămas încontinuu la pocăință și la Sfântul Munte Athos. După ce își termină stagiul militar, el reușește și se îmbarcă în scurt timp pentru o nouă perioadă a vieții sale. Ajunge la Muntele Athos, la vârsta de doar 26 de ani, și intră în mănăstirea rusă a „Sfântului Mucenic Pantelimon”. Introdus în tradiția seculară athonită, el se retrage la chilie dar ține și lungile slujbe în biserică, posturi și privegheri, citirea, dar și munca și ascultarea de care au parte toți călugării de pe Sfântul Munte. Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei Maicii Domnului, dobândește de la sine rugăciunea inimii, ce țâșnea fără încetare. Totuși, din lipsă de experiență, tânărul cade pradă unor ispite cumplite: chinurile demonice. El suferă de acestea timp de 6 luni, încercând zile la rând sentimentul unei părăsiri totale de către Dumnezeu. Pradă aceleiași spaime și întristări, se duce la paraclisul Sfântului Ilie și reușește cu greu să șoptească: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, atunci ca prin minune în dreapta ușilor împărătești, în locul unde era icoana Mântuitorului, Îl vede pe Iisus Hristos Cel Viu!

Atunci întreaga sa făptură s-a umplut de focul harului Divin, răpindu-i mintea la cer. După acestea, încercând să-și păstreze harul divin, timp de 15 ani este între stările ale harului divin și intense atacuri demonice. Isus însă îi vorbește pentru a doua oară și îi spune să provăduiască și să se roage în continuare și să lase mândria să moară dintre oameni. După acestea, el duce o viață sfântă și ascetică. Sfârșitul pământesc al Sfântului Siluan a fost unul pașnic și liniștit. După o scurtă suferință de opt zile, perfect lucid și senin și cufundat în rugăciunea sufletului, se stinge ușor. El încetează din viață pe 24 septembrie al anului 1938.

Viața Sfântului Siluan a fost una brăzdată de chinuri demonice, dar și de puterea Dumnezeiască, el luptând mulți ani pentru a putea rămâne sub îndrumarea și iubirea lui Dumnezeu.