Viața bate filmul! Cum a ajuns acest bărbat să aibă 102 copii și ce le-a poruncit celor 12 neveste ale sale
Musa Hasahya are 67 de ani și are, poate, una dintre cele mai mari familii din lume. Bărbatul este fermier și locuiește în Uganda alături de cele 12 neveste și cei 102 copii. După ani de procreare, a luat decizia de a-și trimite soțiile la medic.
La 16 ani, Musa Hasahya a renunțat la școală și s-a căsătorit cu prima soție, Hanifa, iar doi ani mai târziu, a devenit tată pentru prima dată. Odată cu trecerea timpului, a ajuns președinte al satului și a decis că trebuie să-și mărească familia pentru a câștiga mai mulți bani.
Musa Hasahya are 67 de ani și 102 copii
Ca urmare, a început să se căsătorească și cu alte 11 femei. Bineînțeles, le-a adus pe toate acasă și le-a creat condiții corespunzătoare, fără să facă diferențe și le-a pus pe toate la muncă.
„Pentru că am putut să câștig ceva, am decis să-mi extind familia prin căsătoria cu mai multe femei. M-am asigurat că fiecăreia dintre ele îi sunt furnizate sape pentru a cultiva pământul și a produce hrană suficientă pentru a întreține familia, deoarece solurile sunt fertile”, a spus bărbatul.
În prezent, bărbatul are 12 soții, 102 copii și nu mai puțin de 568 de nepoți, dar a venit momentul în care să spună „stop” și să aibă o discuție serioasă cu nevestele.
Ce le-a poruncit bărbatul celor 12 neveste ale sale
Ajuns în punctul în care consideră că familia sa este deja mult prea mare, fermierul și-a trimis femeile la medicul ginecolog pentru a le prescrie anticoncepționale. Astfel, bărbatul vrea să se asigure că poate continua să întrețină relații intime cu soțiile lui fără să mai aibă încă o gură de hrănit.
„Nu mai pot tolera să am copii din cauza resurselor limitate. Și, în acest sens, le-am sfătuit pe toate soțiile mele aflate la vârsta fertilă să meargă la planificare familială”, a spus Musa Hasahya.
George Chirilă, celebrul bărbat din România cu două neveste
George Chirilă este cunoscut în România drept bărbatul cu două neveste. Viața acestuia a devenit cu adevărat o poveste, de când trăiește cu două femei în același timp. Bărbatul, care spune că trăiește după propriile lui reguli, are lângă el două surori și pe ambele le consideră nevestele lui. Deși este dur criticat de toată lumea, nu pune la suflet nimic și a vrut să facă publică situația sa.
Cea dintâi a fost Nicoleta, care i-a oferit 6 copii. Atunci când aceasta era însărcinată pentru prima dată, sora ei a venit în vizită. Atunci, George Chirilă s-a îndrăgostit pe loc de aceasta și i-a făcut inedita propunere. Mariana a acceptat și atunci a început povestea lor inedită. Ulterior, aceasta i-a oferit și ea 8 copii și au ajuns să trăiască 17 suflete într-o casă.
Cele două surori mărturisesc că niciodată nu au fost geloase una pe cealaltă și au acceptat acest mod trai și s-au adaptat, devenind o familie în adevăratul sens al cuvântului. În plus, bărbatul susține că reușește să se descurce cu ambele, fără a le face să se simtă marginalizate.