Vești bune! Sunt șanse mari ca restaurantele să se deschidă din luna ianuarie
Marți, după o întrevedere cu Traian Berbeceanu, prefectul Capitalei, Dragoș Anastasiu, unul dintre reprezentanții industriei HoReCa, a declarat că sunt mari șanse ca restaurantele să se redeschidă din luna ianuarie.
„Împreună trebuie să respectăm regulile şi că ne place, că nu ne place, dacă nu vrem să avem măsuri mai drastice, va trebui să luăm ceva mai în serios şi această respectare de reguli. Mesajul pozitiv, mesajul bun este că, dacă le vom respecta, e foarte posibil ca, începând din ianuarie, cu anumite restricţii, restaurantele să se poată deschide la interior, dar pentru asta trebuie să avem nişte cifre, apropo de pandemie, care să permită acest lucru şi asta depinde de fiecare dintre noi, mai ales că vine o perioadă dificilă, Crăciun, Revelion, în care tendinţa e de nerespectare a regulilor”, a adăugat Dragoş Anastasiu, unul dintre reprezentanții industriei HoReCa.
El a transmis că autoritățile nu își doresc să adopte măsuri suplimentare în domeniul menționat și a punctat că este necesar ca regulile de protecție sanitară să fie respectate.
„Autorităţile nu-şi doresc măsuri suplimentare faţă de ceea ce avem acum, dar în acelaşi timp trebuie să apelăm cu toţii la un comportament care să ne ajute să nu mai crească această incidenţă de îmbolnăviri în Bucureşti şi asta înseamnă să respectăm regulile, aşa cum sunt ele făcute, de la configuraţia teraselor care, pe ici, pe colo, reprezintă o problemă, până la purtarea măştii pe toate traseele în restaurante, până la un comportament adecvat al tuturor hotelurilor”, a spus Dragoş Anastasiu, după o întrevedere a prefectului Capitalei, Traian Berbeceanu, cu reprezentanţii HoReCa.
Dragoș Anastasiu: „Va trebui să acţionăm împreună acolo unde există probleme”
Conform spuselor acestuia, „există o mică comunitate care încalcă regulile” și, tocmai de aceea măsurile s-au impus tuturor.
„Am convenit şi ni s-a comunicat faptul că există o mică comunitate care încalcă regulile. Din păcate, ei ies în evidenţă, inclusiv mediatic (…), dar că o largă majoritate respectă ceea ce s-a stabilit. (…) Mesajul nostru comun a fost că va trebui să acţionăm împreună acolo unde există probleme în această minoritate, inclusiv prin a comunica cu colegii noştri care încalcă, dacă încalcă regulile, în aşa fel încât majoritatea să nu fie afectată şi aici discutam despre angajaţi, despre clienţi, antreprenori, toţi trebuie să fie protejaţi şi nu pot să închei nespunând că apelul nostru se adresează atât colegilor noştri antreprenori, dar şi clienţilor”, a spus Dragoş Anastasiu.
Restaurantele din Iași ar putea să se deschidă mai devreme
Potrivit deciziei Curţii de Apel Iași, restaurantele din municipiu vor putea fi deschise. După ce mai mulți oameni de afaceri au contestat decizia autorităţilor de a impune interdicţii pentru baruri şi restaurante, Curtea de Apel a luat această decizie.
Decizia de anulare a interdicţiilor impuse de autorităţi a fost luată după ce 7 oameni de afaceri din Iași, administratorii unor restaurante din municipiu, au atacat ordinul emis de autorităţi. Mai mult, activitatea restaurantelor va fi oarecum perturbată pentru că magistraţii au decis că doar 30% din capacitatea unităţilor să poată primi clienţi.
Citește mai mult despre acest subiect aici!