Vești bune pentru microbiști, Guvernul a hotărât ca stadioanele să fie pline începând cu 1 iulie
Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a declarat luni, 28 iunie 2021, ca stadioanele şi sălile pot fi ocupate începând cu 1 iulie 2021, la întreaga capacitate, numai în cazul în care persoanele sunt vaccinate.
Porţile stadioanelor vor fi redeschise pentru suporterii romani, aceştia vor putea participa la meciurile echipelor numai dacă şi-au administrat cele două doze de vaccin anti-Covid-19. În celelalte cazuri, capacitatea admisă creşte de la 25 la sută doar până la 50 la sută.
„Atât în spaţiile închise cât şi deschise, limita de participare a spectatorilor creşte la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi poate ajunge până la 100%, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 cu schemă completă, de la finalizarea căreia au trecut 10 zile”, a arătat MTS.
Veşti bune pentru sportul românesc
Sportul românesc se bucură de la 1 iulie de noi măsuri de relaxare privind participarea spectatorilor la competiţiile sportive, ca urmare a H.G. nr. 678/24.06.2021, pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 636/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Hotărârea luată de către cei din Guvernul României a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 628/25.06.2021, Partea I, şi urmează să intre în vigoare la data de 1 iulie. Conform noilor regulii, competiţiile sportive vor putea desfăşura în spaţii închise sau deschise, cu spectatori în tribune într-un procent de 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Participarea la aceste activităţi este permisă doar pentru:
– persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
– persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore
– persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului).
Primul meci din România în care au fost prezenți suporterii
Primul meci suporterii au fost prezenții în tribunele stadioanelor a fost pe 22 mai 2021, la finala Cupei Roamniei. În finala care a avut loc pe Stadionul Ilie Oană din Ploiești au jucat CSU Craiova și Astra Giurgiu, craiovenii impunându-se cu scorul de 3-2.
„Revenirea spectatorilor la evenimentele sportive este o decizie pe care trebuie să o cântărim cu atenţie. Incidenţa medie în România a ajuns acum la 1,24 şi trebuie să ne concentrăm şi pe zona sportivă, dacă tot se fac eforturi pentru repornirea economiei şi ne gândim la viaţa social. În perspectiva Campionatului European, avem nevoie de proiecte pilot, de revenirea graduală în arene, iar unul dintre ele este finală Cupei României. Ar urma să avem 7.500 de spectatori, din 15.000 de locuri, atât cât este capacitatea arenei Ilie Oană. Important de precizat că pe stadion vor intra doar suporterii vaccinaţi cu ambele doze. Este o decizie pe care o pot lua premierul, CNSU şi vicepremierii săptămâna viitoare”, a declarat Tudor Pop.