Veste șoc pentru călugării de la Mănăstirea Dobrovăț din județul Iași. S-a decis ce se întâmplă cu ultima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare
Mănăstirea Dobrovăț, lăcaș de cult ridicat la începutul secolului ai XV-lea, ar putea fi salvată după o incertitudine de peste două decenii. Procesul cu firma care a demarat procedura de reabilitare încă din 1997 s-a încheiat în urmă cu câteva luni. Autoritățile locale vor să preia în administrare Mănăstirea Dobrovăț pentru a accesa fonduri europene. Călugării nu au însă documentele de proprietate asupra lăcașului de cult, dosarul fiind depus la instanțele de judecată
Una dintre cele mai vechi mănăstiri din județul Iași poate primi o nouă șansă. Ultima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare se află într-o degradare continuă, procesul de reabilitare fiind un eșec total. După ce situația cu firma Remicon SRL a ajuns la final, autoritățile au demarat procedura de reabilitare a lăcașului de cult. Firma respectivă s-a angajat în reabilitarea mănăstirii, a încasat circa 6,3 milioane de lei, a făcut o parte dintre lucrări, însă patronul, Ioan Gabriel Micu, a avut de-a face cu legea. Acesta a fost condamnat la închisoare cu suspendare după ce a combinat fondurile alocate de Institutul Național al Patrimoniului (INP) și a băgat firma în faliment.
Fonduri europene pentru reabilitarea Mănăstirii Dobrovăț. Parteneriat cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei
După ce toată povestea a ajuns la final, autoritățile locale au decis să recurgă la finanțarea europeană pentru Mănăstirea Dobrovăț. Autoritatea locală din Dobrovăț vrea să depună un proiect pe fonduri europene ca lăcașul de cult să intre cât mai repede într-un proces de reabilitare. Proiectul ar urma să fie depus în perioada următoare pe noul exercițiu financiar 2021-2027 al Uniunii Europene. Cătălin Martinuș, primarul comunei Dobrovăț, a menționat că a discutat cu IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, despre această situație.
„Am discutat această chestiune cu reprezentanții Mitropoliei, ei sunt de acord și vrem să mergem înainte cu proiectul. Putem face noi, ca autoritate locală, sau Consiliul Județean poate prelua obiectivul pe modelul de la Mănăstirea Golia. Dacă putem prinde pe lângă reabilitarea mănăstirii și pictura, lucrurile ar fi mult mai bune”, a menționat Cătălin Martinuș, primarul comunei Dobrovăț.
După ce s-au terminat problemele cu firma Remicon SRL, situația ansamblului din Dobrovăț poate fi rezolvată cu fonduri europene.
Mănăstirea a rămas fără acte de proprietate. Dispută în instanță pe documente vechi de zeci de ani
Călugării de la Mănăstirea Dobrovăț au făcut acțiune în instanță pentru recunoașterea dreptului de proprietate. Ultima ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare a rămas practic fără proprietar, actele fiind pierdute în timp. Astfel, călugării au fost nevoiți să ceară emiterea titlului de proprietate în instanță.
„După atâția ani, lucrurile se rezolvă. Călugării au ajuns la instanță pentru a-și rezolva problema documentelor de proprietate. La momentul de față, mănăstirea trebuie să obțină documente pe terenul pe care este amplasată construcția. Singura modalitate legală prin care se poate recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului este instanța de judecată. Suntem la al doilea termen deja și cred că se va rezolva repede. S-ar crea condițiile să găsim o soluție pentru finanțare”, a mai spus Cătălin Martinuș, primarul comunei Dobrovăț.
Istoric zbuciumat
Ansamblul Mănăstirii Dobrovăț a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-a-A-04150. Ansamblul mănăstirii este alcătuit din 4 obiective. În incinta lăcașului se află Biserica „Pogorârea Sf. Duh” – datând din anul 1503-1504, Biserica paraclis „Sf. Gheorghe” – datând din anul 1607, Turnul clopotniță – datând din anul 1743, dar și Zidul de incintă. Biserica Mănăstirii Dobrovăț a început să fie construită în ziua de 27 aprilie 1503 și s-a terminat în anul 1504, fiind ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare. Mănăstirea a avut un istoric zbuciumat, culminat după 1900. Timp de trei ani a funcționat ca orfelinat de fete, după care a fost școală de agricultură până în 1930. A fost reînființată prin decret regal de regele Carol I, la 14 mai 1913, dar din cauza existenței școlii de agricultură a putut să fie populată de călugari abia în 1930, când Ministerul Agriculturii a cedat clădirile și 44 hectare de teren.