Veste importantă. S-a deschis circulația pe podul din zona Cicoarei
Decizie importantă pentru sute de șoferi care tranzitau zilnic o zonă dinspre marginea Iașului. De ieri, 23 decembrie, s-a deschis traficul rutier pe podul din zona străzii Cicoarei, în dreptul Spitalului Arcadia. Primarul Mihai Chirica a arătat că au fost făcute toate testele de rezistență, iar decizia de a deschide traficul pe pod a fost una firească.
„Am dat drumul de astăzi (ieri- n.r.) la Podul rutier din zona Cicoarei. Am reușit să îl conectăm și cu strada Cicoarei, ceea ce este foarte bine pentru cei care locuiesc acolo. Sigur, podul va deservi întreaga zonă Galata și noi sperăm să deservească și comuna Miroslava, ca să nu mai aglomereze Podul Roș și Podul Cerna. Speranța noastră este să îl folosim cât mai mult. Strada Sofia Nădejde va fi modernizată începând de anul viitor. Tot ceea ce am făcut în momentul de față a ținut de reparații și credem că era foarte necesar asta. E o zonă care era oarecum izolată de restul municipiuluI Iași și cu un nivel de trai foarte scăzut. Odată cu această investiție, toată zona se va schimba în bine”, a spus edilul Mihai Chirica.
Podul este construit din beton armat și are o lungime totală de 60,7 metri și trei deschideri de 14,15 metri, 26,30 metri și 14,15 metri. Partea carosabilă a podului este compusă din patru benzi de 3,70 metri fiecare, mărginită de trotuare stânga – dreapta cu lățimea de 1,50 metri. Suprastructura podului este deja realizată din 14 grinzi prefabricate din beton precomprimat. Lucrările au început în luna februarie anul acesta. Compania care le-a executat a fost Geiger Transilvania SRL, în cadrul unui contract în valoare de 6,5 milioane de lei, fără TVA.