Veste bună pentru România: Vom găzdui trei Campionate Europene de înot, în următorii doi ani!
Biroul Executiv Ligii Europene de Nataţie (LEN) a decis să acorde României dreptul de a organiza trei Campionate Europene de nataţie în următorii doi ani, în noul complex sportiv din Otopeni, a anunţat, duminică, 11 iulie, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern pe site-ul său.
La iniţiativa preşedintelui Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, şi cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului şi al Primăriei oraşului Otopeni, noul nostru complex de nataţie din Otopeni va găzdui în 2022 întrecerile Campionatelor Europene de înot pentru juniori şi cele ale Campionatelor Europene de sărituri pentru juniori, iar în 2023 cele ale Campionatelor Europene de înot în bazin scurt (25 metri).
„Sunt foarte recunoscătoare colegilor mei din Biroului Executiv al Ligii Europene de Natatie şi preşedintelui Paolo Barelli pentru sprijinul acordat. Vom face tot posibilul să organizăm o serie de evenimente memorabile în noul nostru complex. Având acest nou complex, activitatea nataţiei din România va cunoaşte o mare dezvoltare şi dorim să împărtăşim cu familia LEN beneficiile sale. Cred că aceste evenimente vor ajuta la dezvoltarea popularităţii înotului în România”, a declarat Camelia Potec.
Roma găzduieşte în aceste zile şi Campionatele Europene de înot pentru juniori, la care România a cucerit trei medalii, două de aur prin David Popovici la 100 şi 200 m liber (sportivul a stabilit recorduri mondiale de juniori în ambele probe) şi una de argint, obţinută de ştafeta masculină de 4×100 m liber (David Popovici, Mihai Gergely, Ştefan Cozma şi Patrick Dinu).
David Popovici, o nouă medalie de aur la Campionatele Europene!
Altfel, David Popovici a câștigat un nou tiltu european la Roma. A fost cel mai bun în proba de 200 de metri liber (cu timpul de 1 min 45 sec 95/100), probă în care a corectat recordul mondial, în calificări, chiar la Foro Italico.
Este al doilea titlu după aurul de la 100 de metri și a treia medalie după argintul de la ștafetă. Tot sâmbătă, David s-a calificat în finala de la 50 de metri liber cu cel mai bun timp din semifinale.
Record după record pentru Popovici, la doar 16 ani
Sportivul român David Popovici a doborât vineri recordul mondial de juniori în proba de 200 m liber, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, prilej cu care s-a calificat şi în finala probei pe care a câștigat-o sâmbătă seara.
Popovici a corectat de două ori în decurs de câteva zile recordul mondial la 100 m liber, sportivul pregătit de către antrenorul Adrian Rădulescu a fost înregistrat în semifinalele probei de 200 m liber cu timpul de 1 min 45 sec 26/100.
Vechea performanţă mondială îi aparţinea sud-coreeanului Sunwoo Hwang (1 min 45 sec 92/100) şi fusese stabilită pe 19 noiembrie 2020, la Gimcheon (Coreea de Sud).
Sportivul român David Popovici, calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, joi seara, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Roma, cu un nou record mondial de juniori. Timpul obținut de juniorul român nu doar că reprezintă un record mondial la juniori, dar este și cel mai bun timp al anului inclusiv în cursele de seniori.
Presa străină, uimită de performanțele românului. Gazzettta dello Sport: „Un puști este cel mai bun din lume la proba regină!”