Veste bună pentru ieșeni! A fost semnat contractul pentru livrarea de tramvaie noi la Iași
La nivelul municipiului Iași continuă modernizarea transportului public cu ajutorul fondurilor europene prin Programul Operațional Regional – Axa IV „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile” – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă. Astfel, autoritățile din Primăria Iași au semnat la sfârșitul săptămânii trecute contractul de achiziție a 16 tramvaie cu lungimea de circa 30 de metri cu producătorul polonez PESA (Pojazdy Szynowe PESA Bydgoszcz Spolka Akcyjna). Valoarea contractului este de 137 de milioane de lei, fără TVA (circa 163 de milioane de lei, cu TVA, adică aproximativ 34 de milioane de euro), ceea ce înseamnă 2,125 milioane de euro pentru fiecare tramvai.
„Tramvaiele vor fi livrate eșalonat între 15 și 22 de luni de la data semnării. Cele 16 tramvaie PESA vor avea o capacitate de transport totală de minimum 230 de locuri, din care minimum 30 pe scaune fixe, nerabatabile. Scaunele pentru călători vor fi singulare, nu de tip banchetă, cu tapițeria rezistentă la uzură și murdărie. Fiecare tramvai va trebui să aibă cel puțin un loc marcat corespunzător pentru cărucior de copii și un loc rezervat căruciorului rulant pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Cel puțin patru locuri vor fi rezervate pentru persoanele cu mobilitate redusă, bătrâni, invalizi sau femei însărcinate, locuri ce trebuie realizate în apropierea ușilor duble”, au explicat oficialii municipalității ieșene.
Tehnologie modernă în toate mijlocele de transport
Toate tramvaiele vor avea dotări moderne: aer condiționat, instalație de încălzire corespunzătoare pentru sezonul rece, sistem de numărare a călătorilor, sistem de supraveghere video interior și exterior etc. Totodată, acestea vor fi dotate cu echipament pentru anunțuri vocale exterioare în stații pentru persoanele cu dizabilități de vedere, instalație electrică a echipamentelor de ticketing și o instalație de informare a călătorilor atât la interior, cât și la exterior, sistem de numărare a călătorilor prin senzori video inteligenți 3D și un analizor.