Verificarea ciupercilor cu usturoi: Cum afli dacă ciuperca este otrăvitoare sau nu

de: BZI.ro
15:11, 13 dec. 2021

Verificarea ciupercilor cu usturoi este o metodă simplă de a vedea dacă acestea sunt, sau nu, otrăvitoare. Dar o fi oare eficientă? Iată care este adevărul.

Chiar și specialiștilor le este greu să deosebească ciupercile comestibile de cele otrăvitoare. Acest lucru se întâmplă, deoarece unele specii de ciuperci se aseamănă atât de bine cu cele bune de mâncat. În funcție de tipul de ciuperci consumate, semnele intoxicației apar după 15 minute sau chiar după 12 ore. Acestea pot fi: grețuri, vărsături, tulburări intestinale, scăderea tensiunii arteriale, halucinaţii, tulburări nervoase, salivaţie abundentă, lăcrimare, micşorarea pupilei, dureri abdominale, scăderea pulsului, transpiraţii. Însă, sunt și cazuri mai grave, care pot provoca insuficiență hepato-renală, comă și chiar deces.

De aceea, este necesar ca pacientul să primească ajutor medical de urgență, încă de la primele semne de intoxicație. Medicii recomandă consumul doar a ciupercilor ambalate, din magazine, și nu pe a celor vândute de persoane neautorizate.

Chiar și specialiștilor le este greu să deosebească ciupercile comestibile de cele otrăvitoare.

Verificarea ciupercilor cu usturoi nu este cea mai bună soluție

De-a lungul timpului, oamenii au obișnuit să se folosească de diferite tehnici, pentru a afla dacă o ciupercă este otrăvitoare sau nu. Ei bine, acestea pot funcționa, însă în cele mai multe dintre cazuri sunt doar niște mituri. Potrivit experților, ceapa, usturoiul, lingura de argint și pătrunjelul care se schimbă la culoare nu sunt indicatori specifici ai toxicităţii ciupercilor. Aceștia mai spun că greșit este să credem că ciupercile mâncate de insecte sunt comestibile. Multe insecte nu reacționează la toxine, însă omul poate avea de suferit.

“Toxinele ciupercilor sunt foarte rezistente la prelucrarea termică şi nu se distrug. Ceapa, usturoiul sau pătrunjelul care se schimbă la culoare, lingura de argint, nu sunt indicatori specifici ai toxicităţii ciupercilor. De asemenea, este absolut greşit să considerăm că ciupercile care sunt mâncate de insecte, sunt comestibile. Pentru insecte, toxina poate fi inofensivă datorită metabolismului diferit de cel al omului”, au precizat reprezentanţii DSP Bihor, potrivit adevarul.ro.

Ceapa, usturoiul sau pătrunjelul care se schimbă la culoare, lingura de argint, nu sunt indicatori specifici ai toxicităţii ciupercilor.

Mituri despre ciuperci, demontate de știință

Când aleg ciupercile pe care le consumă, multă lume se bazează pe criterii greșite. De cele mai multe ori, oamenii se otrăvesc, pentru că au încredere în miturile transmise din generație în generație. De exemplu, multe persoane consideră că dacă ciuperca oxidează după tăiere, înseamnă că este toxică. Nimic mai fals! Oxidarea nu se află în strânsă legătură cu toxina, astfel că nu este semn că ea este otrăvitoare.

Mai mult, se crede că dacă se atinge ciuperca cu un obiect din argint, iar obiectul se înnegrește, ciuperca este otrăvitoare. Ei bine, trebuie să știți că argintul își schimbă culoarea din cauza hidrogenului sulfurat și nu când intră în contact cu toxinele. Astfel că, verificarea ciupercilor cu argint se dovedește a fi greșită, iar multă lume ajunge să mănânce ciuperci otrăvite.

Nici culoarea vie a ciupercii nu este semn că este otrăvitoare. O ciupercă poate avea o culoare ștearsă și să fie otrăvitoare.

Un alt mit este scufundarea ciupercilor în oțet, deoarece așa sunt eliminate toxinele. De fapt, oțetul nu poate neutraliza otrava. La fel se întâmplă și dacă ciupercile sunt foarte bine spălate. Toxina nu se dizolvă în apă.

Așadar,  renunțați la aceste teste și consumați doar ciuperci vândute de persoane autorizate și nu pe cele care se găsesc pe tarabe. Acelea vă pot pune viața în pericol.

Nici culoarea vie a ciupercii nu este semn că este otrăvitoare.