Vergiliu – Marele poet latin
Maretia poetica a lui Vergiliu se exprima in trei lucrari monumentale, in cea dintai, Ecloge, scrisa intre 42-37, si-a propus sa devina Teotocritul roman prin reinvierea formei pastorale. Celebrarea vietii idilice rurale, desi reprezinta intr-un anume sens un refugiu, este ancorata in realitate, cu referiri la personaje istorice si probleme curente, si vadeste intentia de a alcatui un contrast cu viata naturala si simpla. In Georgicele (36-29), considerata de multi critici drept cea mai buna lucrare a lui, Vergiliu ofera o versiune romana a lucrarii lui Hesiod Munci si zile intr-un poem didactic care este in acelasi timp un manual practic de gospodarie si un imn de slava inchinat tarii si intelepciunii taranului. Vergiliu i-a citit poemul lui August la intoarcerea sa in Italia in anul 29 i.e.n. si probabil ca acesta a fost placut impresionat, caci scopurile lui politice si culturale coincideau cu mesajul lucrarii. Georgicele este considerat poemul latin cel mai apropiat de perfectiunea tehnica. Ambele lucrari prefigureaza expansiunea epicului, a scopurilor nationale si morale din Eneida, pe care a compus-o in ultimii zece ani de viata. A murit inainte sa o revizuiasca si a dat instructiuni ca poemul sa fie distrus. Se spune ca August insusi a nesocotit ultima dorinta a lui Vergiliu si a salvat Eneida pentru posteritate.
Era cat se poate de firesc ca Vergiliu sa se intoarca catre Homer atunci cand a cautat un model pentru marele poem pe care dorea sa-l scrie. Epica homerica reprezenta pentru romani, la fel ca si pentru greci, cea mai inalta realizare poetica si forma ideala pentru o scriere serioasa, monumentala. Spre deosebire de Homer, Vergiliu era scriitor, artist literar si nu bard popular care isi recita opera. El a transformat epica gratie geniului sau unic, dar si posibilitatilor oferite de compozitia scrisa. Desi metrul lui (hexametrul dactilic), structura (prima jumatate din Eneida corespunde cu Odiseea si a doua cu Iliada), o serie de elemente similare, enumerari, fraze si episoade intregi, cum ar fi vizita in lumea de sub pamant, sunt imprumutate de la Homer, Vergiliu nu se rezuma in Eneida doar la o imitatie convingatoare. Eneida schimba in mod fundamental viziunea homerica despre lume si imprima o noua directie naratiunii epice, ceea ce va avea implicatii importante pentru scriitorii de mai tarziu, ca DANTE si MILTON, care vor relua aceasta forma epica.
Privind in urma la lumea eroica a lui Homer, Vergiliu si-a propus sa realizeze un poem amplu, national pentru vremurile sale. Pentru a celebra maretia romana, i-a localizat originea in calatoria legendara a printului troian Enea, dupa caderea Troiei, in cautarea cetatii Lavinium din provincia Latium, care avea sa devina ulterior Roma. Trecutul homeric devine asadar pentru Vergiliu un mijloc de explorare a prezentului, oferind o explicatie a modului in care acesta a fost modelat de catre trecut si sugerand elementele eroice definitorii pentru caracterul roman.
Enea, prototipul conducatorului roman, este un erou foarte diferit fata de Ahile sau Ulise, unul dintre conceptele radicale ale poemului fiind revizuirea fundamentala a calitatilor esentiale de eroism si a costului acestuia sub forma sacrificiului de sine. Enea accepta misiunea istorica de a intemeia statul roman, si aventurile lui sunt lectii de suferinta menite sa testeze valorile necesare pentru a putea deveni un conducator adevarat. Ahile isi etaleaza calitatile de razboinic pentru propria glorie si onoare; Ulise se lupta sa se reintoarca in Itaca. Insa aventurile lui Enea au un scop mult mai inalt, care merge dincolo de implinirea personala. Virtutile datoriei si responsabilitatii sunt opuse preocuparilor adesea egocentriste ale eroilor lui Homer. Enea a fost numit marioneta, “umbra unui om”, iar Charles James Fox l-a considerat “cand insipid, cand odios”, dar astfel de interpretari scapa din vedere intentia autorului Eneidei, care s-a aratat dispus sa sacrifice individualitatea lui Enea, rezervandu-i destinul Romei. Unul dintre semnele maretiei poemului este recunoasterea de catre Vergiliu a costului conducerii si a masurii in care un adevarat erou trebuie sa sacrifice dorinta implinirii de sine pentru un ideal superior. In tragica poveste de iubire dintre Enea si Didona, regina Cartaginei, Vergiliu ridica stacheta imposibil de sus. Pentru Vergiliu ar fi fost mai usor sa o transforme pe Didona, dusmana de moarte a Romei, intr-o adversara a lui Enea. Faptul ca este infatisata cu simpatie in intreaga literatura clasica este o dovada a onestitatii lui Vergiliu si a complexitatii tonului moral din Eneida. In Eneida, Vergiliu realizeaza un poem epic nationalist ca scop si in acelasi timp profund subiectiv prin maniera in care sondeaza valoarea interioara a eroismului si a destinului uman. Pentru generatiile de mai tarziu poemul a reprezentat, in aceeasi masura ca si Biblia, o importanta sursa de intelepciune si un pretios indrumar. Sortes Vergiliane, din care cititorii selecteaza pasaje la intamplare ca sa se inspire, este o dovada a tonului multistratificat si a subtilitatii poeziei lui Vergiliu, care depaseste cu mult nationalismul cu tenta patriotica, indemnand la reflectie asupra experientei umane. Eneida este marcata de prezenta lui Vergiliu si de o melancolie persistenta pe care Matthew Arnold a definit-o drept “insatisfactia obsedanta a inimii lui”. Faptul ca forma epica obiectiva si dramatica a lui Homer a putut fi transformata intr-un poem subiectiv si politic de larga respiratie se datoreaza marelui geniu al lui Vergiliu.