Vera Gurevich, care i-a fost ca o mamă, a spus că Putin „s-a schimbat brusc” când avea 11 ani
Vera Gurevich a fost profesoara președintelui Vladimir Putin pe vremea când acesta se afla în școala generală. Ea susține că a avut o relație foarte strânsă, dar apoi a început să-și facă griji pentru el după ce el a început să o ia pe o cale greșită.
Potrivit profesoarei, liderul rus care a lansat o invazie asupra Ucrainei, a încetat să mai socializeze la 11 ani după ce și-a stabilit un obiectiv serios.
El provine dintr-o familie din clasa muncitoare Saint Petersburg și a recunoscut chiar el că a avut comportament de „huligan” în copilărie.
Vera Gurevich, care i-a fost ca o mamă, a spus că Putin „s-a schimbat brusc” când avea 11 ani
Într-un interviu apărut în cartea sa din anul 2000, „Prima persoană”, profesoara lui, Vera Gurevich, care i-a fost ca o mamă, a spus că Putin „s-a schimbat brusc” când avea 11 ani.
„El s-a schimbat brusc în clasa a șasea. Era evident că și-a propus un obiectiv. Probabil că înțelesese că trebuie să realizeze ceva în viața lui”, a spus Vera în interviul pentru carte.
Mai mult, unul dintre colegii din cancelarie i-a spus Verei că îl consideră pe Putin „meschin și dezorganizat”. În cartea menționată, Putin a spus că îi plăcea școala „atâta timp cât a reușit să fie liderul secret”, adică nu a încercat să comandă oamenii și a rămas „independent”. Atunci și-a dat seama că trebuie să-și îmbunătățească statutul social. A început să facă sport și s-a străduit mai mult la cursuri.
Vera l-a ajutat pe Putin să se dezvolte
Vera l-a ajutat pe Putin să se dezvolte, în timp ce i-a acordat mai multă atenție și l-a descurajat să-și mai petreacă timpul pe străzi, în anturaje.
În timp ce altor elevi le plăcea să meargă la dansuri, Putin a evitat să participe și „nu-i plăcea să socializeze”. El prefera să meargă la judo de patru ori pe săptămână și nu se mai concentra pe nimic altceva.
„Când am început să fac sport… obișnuiam să mă antrenez din două în două zile și apoi în fiecare zi. În curând, nu am mai avut timp de altceva. Aveam alte priorități, trebuia să mă impun în sport, să realizez ceva, îmi stabileam obiective”, a explicat Putin pentru autorii cărții ”Prima persoană”.
Potrivit Daily Mirror, pe măsură ce trecea timpul, Vera era tot mai implicată în activitățile lui viața lui Puțin și i-a devenit ca a doua mamă. Ea îl ducea până și în vacanțe.
„Cred că Putin este o persoană bună. Dar nu iartă niciodată oamenii care îl trădează sau sunt răi cu el”, a mai spus în paginile căriții Vera.