Venetia, cel mai boem oras european – VIDEO
Venetia, cel mai boem oras european. Una dintre cele mai căutate destinaţii din lume este Veneţia, oraşul laguna. An de an milioane de turişti vizitează acest loc de o frumuseţe uimitoare. Obligatoriu pentru îndrăgostiţii care ajung aici o este promenadă cu gondola pe canalele oraşului. O astfel de experienţă autentică nu face decât să intensifice şi mai mult atmosfera romantică cu care a fost înzestrat oraşul Veneţia.
Cel mai boem oraş european
Dacă alegi să optezi pentru o cerere în căsătorie în gondola ar trebui să eviţi o plimbare pe Marele Canal. Alege în schimb zonele adiacente, mai puţin populare şi frecventate de turişti, dar la fel de spectaculoase. Tabloul perfect este completat de peisajele unice pe fundalul caselor pastelate cu faţade în stil gotic-floral, şi al melodiilor italiene fredonate sau fluierate de gondolierii tradiţionali.
În vremuri de demult, traficul în Veneţia era asigurat de cele 10.000 de ambarcaţiuni din oraş. În zilele noastre, locul acestora a fost luat de vaporetto, un mijloc de transport mai ieftin şi mai încăpător. Cu toate astea, mai poţi vedea în zilele noastre pe canalele oraşului aproximativ 400 de gondole tradiţionale.
Venetia, cel mai boem oras european. Plimbări la apusul soarelui
O legendă locală spune că dacă îndrăgostiţi se sărută când trec cu gondola la apus pe sub celebra Punte a Suspinelor, se vor iubi veşnic. După Palatul Dogilor, Basilica şi Piaţa San Marco precum şi Marele Canal, Ponte dei Sospiri este una dintre cele mai vizitate atracţii din Veneţia. Podul din calcar alb cu ferestre mici şi decorate cu sculpturi florare şi geometrice leagă închisoarea nouă de camerele de interogare ale Palatului Dogilor. În trecut acesta era ultimul loc pe care îl vedeau infractorii înainte de a fi închişi pe viaţă.
Tot pentru iubitorii de promenadă este recomandat să vizitezi şi Podul Rialto. Acesta este al doilea cel mai fotografiat obiectiv turistic din Veneţia. Cunoscutul pod este amplasat peste Marele Canal iar de aici poţi admira şi fotografia ambarcaţiunile care traversează zona. La fel de interesantă este o plimbare pe străzile strâmte care te conduc spre marile pieţe ale oraşului, ori spre impozantele catedrale San Marco, Santa Maria Gloriosa dei Frari sau Basilica Santa Maria della Salute.