Vasile Toma, deputat de Iași: Raport de activitate pentru luna martie (P)
Continuând o bună practică parlamentară pe care a inițiat-o și cu care deja ne-a obișnuit în ceea ce privește activitatea sa din Camera Deputaților, în continuarea dialogului și consultării cu dumneavoastră privind acțiunile sale din Parlament, la începutul acestei noi luni, deputatul ieșean Vasile Toma, vă prezintă raportul de activitate pentru luna martie.
Astfel, după cum ne informează deputatul Toma, principalele repere ale demersurilor sale parlamentare au fost constituite din următoarele:
1. Întrebări și Interpelări:
Soarta Programelor Rabla
Deficiențe constatate la Spitalul Sf. Spiridon din Iași
Situația detaliată a Hotărârilor CEDO privind respectarea drepturilor pacientului
Asigurările private de sănătate
Surse de finanțare urgente pentru reabilitarea și consolidarea de urgență ale Colegiului Național Pedagogic Vasile Lupu din Iași
Volumul mare al sonorului din timpul publicității și teleshoppingului
Procesul de învățământ în 3 schimburi și supraaglomerarea claselor
Oportunitatea încheierii contractelor de arendă între persoane fizice și grupurile de producători, societăți, asociații și cooperative agricole, pe baza contractelor încheiate în formă autentică la notariat
Folosirea fondurilor alocate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru plata de către Inspectoratele Județene de Poliție a prestațiilor medico-legale efectuate în anul 2022
2. Propuneri legislative:
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.76/2016 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Direcţiei Generale de Protecţie Internă a Ministerului Afacerilor Interne
Proiect de Lege privind lanţul scurt de aprovizionare
Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996
Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
Proiect de Lege pentru completarea art.12 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
Proiect de Lege pentru modificarea art.8 din Legea nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea consumului ilicit de droguri
Propunere legislativă pentru completarea articolului 28 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997
3. Declarații politice și de presă:
Educația copiilor noștri trece la și altele?!
Consiliul Elevilor și Federația Națională a Părinților EDUPART trag semnalul de alarmă:”Examenul de admitere la liceu riscă să devină realitate!”
Urgentarea măsurilor și finanțărilor pentru reabilitarea și consolidarea clădirilor unităților de învățământ și spitalicești cu risc seismic
Demers parlamentar pentru interzicerea desfăşurării cursurilor şcolare în mai mult de două schimburi
Stop joaca de-a legile Educației!
Consultarea, dialogul și dezbaterea sunt absolut obligatorii!
Împreună cu Basarabia. Aceeași identitate. Același neam. Aceeași țară!
4. Comunicările și aspectele de dialog și consultare comunitare au vizat următoarele teme principale:
proiectele Legilor Educației
măsuri de finanțare prin PNRR pentru educație
măsuri de finanțare prin PNRR dedicate unităților administrativ-teritoriale
măsuri de finanțare și de sprijin dedicate IMM-urilor
susținerea consumului de produse fabricate în județul Iași prin Programul Comunitar ”Cu inimă din județul Iași!”
activități de consultare și informare publice prin Programul de informare și consultare legislativă națională și europeană
finanțări pentru înființarea și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare
măsuri pentru sporirea transparenței și reducerea birocrației pentru IMM-uri
măsuri pentru transportul de marfă și de călători dintre România și Republica Moldova
finanțările aprobate pentru investițiile din localitățile județului Iași
Taxa de solidaritate pentru companiile din energie
situația Colegiului Național Pedagogic Vasile Lupu din Iași
măsurile de sprijin pentru copiii și familiile din România și Programul de Natalitate
finanțările din domeniul agriculturii
vârsta de pensionare
prețurile la polițele RCA
Autostrada A7 și Autostrada A8
Mulțumindu-vă pentru încredere și suport, deputatul Toma vă invită să participați în continuare la procesele de consultare pe care le inițiază atât pe canalele sale de comunicare, cât și prin intermediul audiențelor parlamentare și mass-media.
Serviciul de Presă al Biroului Parlamentar