Vasile Dîncu: Nu există niciun pericol pentru cei care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre

de: BZI.ro
23:46, 21 iun. 2022

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, în această seară, că nu există niciun pericol ca România să fie atacată în contextul conflictului dintre Rusia şi Ucraina şi că românii care îşi petrec concediul pe litoralul Mării Negre nu se află în vreun pericol.

Vasile Dîncu a declarat, marţi seară, la Digi24, că nici România şi nici o altă ţară NATO nu este în pericol de a fi atacată, chiar dacă conflictul dintre Rusia şi Ucraina este la 50 de kilometri de graniţa cu ţara noastră.

”Nu este vreun pericol să fie atacată România sau vreo ţară NATO în acest punct al conflictului dintre Ucraina şi Rusia. Există o îngrijorare pentru noi pentru că există un conflict la o distanţă de vreo 50 de kilometri de graniţele României, Insula Şerpilor este ocupată de dispozitive care nu numai se ocupă de supravegherea radar, ci din când în când simţim din acea zonă un bruiaj care ajunge până pe teritoriul nostru. Dra dincolo de acest lucru, de aceste tipuri de ameninţări vorbim din punct de vedere strategic, nu exisă o ameninţare directă în legătură cu populaţia din acele zone”, a declarat Vasile Dîncu.

Românii de pe litoral nu se află în pericol

Ministrul Apărării Naţionale a precizat că românii aflaţi în concediu pe litoralul Mării Negre nu se află în vreun pericol.

”Am fost întrebat astăzi despre faptul că oamenii merg în acest moment pe litoralul Mării Negre şi dacă nu există un pericol din acest punct de vedere. Putem spune că nu există un pericol, pot să meargă liniştiţi”, a declarat Dîncu.

Există programe de supraveghere a minelor

Vasile Dîncu a precizat că există programe de supraveghere a minelor, dar şi de deminare în Marea Neagră.

”În ceea ce priveşte secuitatea cu privire la mine, este un program de supraveghere, lucrăm acum la un program internaţional, e posibilă deminarea unor zone din litoralul ucrainean. Se discută despre un program posibil de deminare în jurul Odesei pentru a se putea face export ucrainean. Cu privire la siguranţa populaţiei şi a teritoriului nostru, suntem pregătiţi, supraveghem această zonă, există planuri şi nu există nicio intenţie în acest moment pentru a fi atacat o parte din teritoriul României”, a declarat Vasile Dîncu.