Vasile Dan Goga, consultant financiar pentru sportivii din România: „Noi suntem psihologii banilor”
Vasile Dan Goga este consultant financiar pentru sportivii din România, înființând prima agenție pentru sportivii care vor să își gestioneze mai bine veniturile. Tânărul antreprenor și-a dorit, dintotdeauna, să lucreze în domeniul sportiv. În copilărie voia să fie fotbalist sau comentator sportiv, însă viața l-a dus tot în zona aceasta, de consiliere a sportivilor. Interviul poate fi urmărit AICI:
Vasile Dan Goga este consultant financiar pentru sportivii din România, înființând prima agenție pentru sportivii care vor să își gestioneze mai bine veniturile. Acesta spune că o pasiune i-a devenit sursă de venit, reușind să creeze relații de succes cu sportivii din România.
„Calitatea ta este dată de calitatea relațiilor pe care le ai cu cei din jur. Cu cât ai relații mai calitative cu oamenii, cu atât vei fi mai împlinit. Pentru că vei fi într-un anturaj pe care tu ți-l alegi. Îmi trăiesc viața. Cred că orice pasionat de fotbal ar vrea să fie în locul meu. Să poți să mergi la meciuri, să ai acces la orice jucător, să îți faci poze, să participi la discuții. Stau așa, acasă, și mă gândesc, uneori, dacă e real ce se întâmplă, pe partea asta. E incredibil să vezi că ești angrenat în această lume, din hobby, ți-a devenit sursă de venit, accesul la oamenii pe care îi am, în momentul de față, relațiile pe care le-am creat, posibilitățile de a face orice în lumea sportului și de a aduce plus valoare în lumea sportului. Pentru mine, asta contează foarte mult. Să știu că am făcut un bine omului cu care mă văd. Deja încep să vină feedback-urile, că am făcut asta, uite, am făcut asta. Mă ajută foarte mult”, spune consilierul financiar. În ultimii ani, a crescut numărul femeilor care vor să fie independente financiar.
Vasile Dan Goga, consultant financiar pentru sportivii din România: „Noi suntem psihologii banilor”
Vasile Dan Goga a fost pasionat, mereu, de sport, mai ales de fotbal, dorindu-și să fie fotbalist. L-a practicat o perioadă, în copilărie, însă nu a renunțat la această pasiune și a continuat să meargă la meciuri cu tatăl său. Așa s-a dezvoltat și mai tare această pasiune, dorindu-și să ajungă comentator sportiv.
„Voiam să fiu comentator sportiv, însă viața m-a dus tot în zona sportivă, dar pe alt sector. E un domeniu nou, în România, o idee pe care am implementat-o în urmă cu 5 ani, vâzând-o în străinătate, și pot spune că a început să prindă contur consultanța financiară oferită sportivilor. Agenția FinSport, pe care am deschis-o și unde lucrez la nivel național, încearcă să ofere sportivilor români consultanța financiară, la începutul carierei, cât și la finalul acesteia. Sportivii români nu au timp mereu să administreze partea aceasta financiară, de aceea venim în ajutorul lor. Mai nou, sportivii români pot să acceseze credite bancare, ceea ce nu prea se putea, iar noi avem o colaborare, pe termen lung, cu sportivii. Noi suntem psihologii banilor”, mai spune Vasile Dan Goga.
Consilierul financiar este în relații bune și cu echipa Politehnica Iași. Antrenorul echipei, Tony da Silva, a demisionat de curând.
Sute de interviuri cu specialiști din diverse domenii, postate pe YouTube, la secțiunea „PodcastBZI”
Peste 300 de interviuri cu specialiști din diverse domenii, antreprenori sau producători, au fost postate pe YouTube, la secțiunea „PodcastBZI”. Diana Voiniciuc, consultant financiar din Iași, discută, într-un nou episod de #PodcastBZI, despre economisire, investiții, dar și despre siguranța financiară în momentul în care ieșim la pensie. Specialista oferă exemple concrete despre balanța venituri-cheltuieli și cum poate fi echilibrată, considerând că primul pas pentru gestionarea acestei situații este să avem o evidență a cheltuielilor. Astfel, în ultimii ani, au apărut consultanți financiari pentru diverse sectoare din economie. Unul dintre aceștia este Vasile Dan Goga, consultant financiar pentru sportivii din România, înființând prima agenție pentru sportivii care vor să își gestioneze mai bine veniturile.