Valul al cincilea, imprevizibil. Deși numărul infectărilor a crescut, a scăzut cel al internărilor
Numărul persoanelor cu COVID-19 internate în spitalele din judeţul Olt a scăzut în ultima săptămână, ajungând vineri la 12, deşi numărul infectărilor a fost în creştere, de la câteva cazuri noi zilnic săptămâna trecută, la câteva zeci de cazuri noi zilnic în săptămâna în curs, potrivit informaţiilor transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP).
În judeţul Olt, vineri erau internate în spitale 12 persoane cu COVID-19, unul dintre aceşti bolnavi primind îngrijiri într-o secţie ATI, în timp ce la finalul săptămânii trecute erau 15 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 internaţi, dintre care trei în secţii ATI.
Numărul infectărilor cu noul coronavirus a crescut în judeţul Olt zilnic, de la un singur caz nou raportat la începutul săptămânii trecute, la 33 de cazuri noi raportate vineri.
Totodată, în ultimele două săptămâni,126 de persoane s-au vindecat de COVID-19 iar cinci persoane, toate cu mai multe afecţiuni, au decedat în spitale.
OMS, clarificări cu privire la vaccinarea împotriva SARS-CoV-2: „Funcţionează împotriva tuturor variantelor care circulă în prezent”
Vaccinurile care există împotriva COVID-19 „funcţionează împotriva tuturor variantelor care circulă în prezent”, a asigurat joi Maria Van Kerkhove, responsabila programului COVID-19 din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Deşi varianta Omicron pare să reducă capacitatea de neutralizare a vaccinurilor, fapt ce explică infecţiile în rândul celor vaccinaţi, serurile „continuă să fie eficiente pentru a evita forme grave ale bolii şi a reduce numărul deceselor”, a declarat experta OMS la o conferinţă de presă.
Întrebată dacă cetăţenii trebuie să sporească măsurile de precauţie în faţa numărului mare de contagieri în întreaga lume, Van Kerkhove a recomandat aceleaşi măsuri generalizate în 2020, „cu scopul reducerii riscului la expunere”.
Experta a reamintit în acest sens necesitatea menţinerii distanţării fizice faţă de alte persoane, evitarea aglomerărilor în spaţii prost ventilate şi a insistat cu privire la purtarea măştilor sanitare conforme şi în mod „adecvat”.
„Purtarea măştilor sub nas sau în dreptul bărbiei este inutilă şi oferă un sentiment fals de siguranţă”, a avertizat Van Kerkhove, care a cerut să se facă eforturi pentru ca cei testaţi pozitiv cu COVID-19 să fie izolaţi pentru a nu transmite virusul şi să fie verificaţi contacţii lor.