Valeriu Gheroghiță, despre programarea pentru vaccinare împotriva COVID-19: Cine se poate vaccina şi cum se face programarea
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare în România, a vorbit despre platforma de programare pentru vaccinare împotriva COVID-19. Platforma va fi disponibilă începând de vineri, 15 ianuarie, la ora 15.00.
„Platforma online va fi gata pe 15 ianuarie. De la ora 15:00 se va putea face programarea pentru etapa a doua. Modalitatea de programare se poate face prin medicul de familie, indvidual sau prin call center. O altă modalittea prin direcția de asistență socială din primării sau prin aparținători car epot înscrie până la maxim 10 persoane
Pentru cei cu boli cronice, programarea se face prin medicul de familie. Dacă nu are medic de familie se poate face prin call center, sau pe pagina web. Pentru persoanele care deservesc activitățile esențiale programarea se face prin angajator“, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare în România.
„Pentru persoanele care desfășoară activități esențiale programările le face angajatorul. Agenția europeană a validat pachetul de cele 6 doze. De mâine se reactualizează stocurile. În loc de cinci doze o să avem șase.
Campania a doua de vaccinare începe din data de 15, după ora trei. Vor intra persoanele cu riscuri și persoanele care desfășoară activități esențiale. În zona de comunicare a campaniei putem să vă spunem că au fost 1 milion de vizitatori unici pe pagina oficială web a campaniei, iar pe Facebook peste 2 milioane de accesări”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Cine se poate vaccina şi cum se face programarea
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice și lucrătorii în domenii esențiale se pot programa online pe site-ul programare.vaccinare-covid.gov.ro, acolo unde trebuie configurat un utilizator, fie prin intermediul medicului de familie sau prin aparținători.
Programări în vederea vaccinării se pot face și prin call-center, la numărul de telefon 021.414.44.25.
„Informăm opinia publică asupra faptului că în etapa a II-a a Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19 în România este inclusă populația la risc, reprezentată de:
– Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
– Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
– În conformitate cu dovezile științifice actuale, în categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni:
– Diabet zaharat
– Obezitate
– Alte boli metabolice, inclusiv congenitale
– Afecțiuni cardiovasculare
– Afecțiuni renale
– Afecțiuni oncologice
– Afecțiuni pulmonare
– Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down
– Afecțiuni hepatice moderate/severe
– Afecțiuni autoimune
Imunodepresii severe: pacienți transplantați, cu consult medical prealabil, pacienți care urmează terapii biologice sau terapie de lungă durată cu corticosteroizi, pacienți infectați cu HIV/SIDA”, se arată într-un comunicat de pe site-ul oficial al campaniei de vaccinare.
Profesorii nu au prioritate la vaccinare
Profesorii nu vor avea prioritate la vaccinare, în etapa a doua de vaccinare. Practic, profesorii se programează individual și vor fi imunizați când le vine rândul.
„Personalul din învățământ este inclus în etapa a doua de vaccinare. Fiecare când dorește să se vaccineze, poate face acest lucru, se înscrie. Numărul estimat al persoanelor de peste 65 de ani este de peste 3.8 milioane, dacă adăugăm și pe cei cu boli cronice ajungem la 5 milioane, dacă vorbim de un procent de acceptare de 50% ajungem undeva la 2,5 milioane”, a declarat Valeriu Gheorghiță.