Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea anti-COVID-19: De ce nu se pot vaccine femeile însărcinate
Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, oferă mai multe explicații despre vaccinarea anti-COVID-19.
Valeriu Gheorghiță explică de ce nu se pot vaccine femeile însărcinate.
„Femeile gravide reprezintă o contraindicație temporară pentru administrarea vaccinului până la noi date. Din motive de etică medicală aceste persoane nu pot fi incluse în aceste studii clinice, voluntare. Femeia gravidă reprezintă în momentul de față o contraindicație pentru administrarea vaccinului, până la alte date care ne descriu cât se poate de clar datele de siguranță atât pentru femeia gravidă, cât și pentru produsul de concepție”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță: „Se pot vaccina și persoanele infectate“
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a precizat că se pot vaccina și persoanele infectate.
„Se pot vaccina și persoanele infectate. Nu există o contraindicație legată de istorica recentă a infectării unei persoane. Vorbim despre o perioadă de vindecare de o lună de la episodul inițial. La fel și în cazul asimptomaticilor, dacă ai infecție asimptomatică în evoluție sau ești în perioada de incubație, nu se întâmplă absolut nimic din punct de vedere clinic (dacă faci vaccinul – n.r.). Infecția își urmează cursul, cu mențiunea că la 10-14 zile pot apărea anticorpi care pot avea efecte benefice. Ca în cazul anticorpilor monoclonali, cum este tratamentul cu Regenero, mediatizat recent”, a menționat Valeriu Gheorghiță.
Categoriile de vârstă care se pot vaccina
Pentru început vor putea să se vaccineze anti-COVID doar persoanele care au peste 18 ani. Momentan nu există suficiente studii ale vaccinurilor pe copii.
„Foarte probabil probabil că și Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) va menție această recomandare. Ne referim stric la vaccinul Pfizer/BionTech. Pentru celelalte categorii de vaccinuri dezvoltate de alte companii probabil că vom avea indicație de la 18 ani în sus. Cu siguranță, în perioada următoare vor exista recomandări și la vârste mai mici de 16 ani”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
„Fiecare persoană va fi evaluată în centrul de vaccinare“
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, a vorbit despre campania de vaccinare anti-COVID-19. Valeriu Gheorghiță susține că au fost stabilite cele mai importante centre de stocare și administrare a vaccinului, cât și modul de transport al dozelor care trebuie păstrate la minus 70 de grade Celsius. Autoritățile doresc să facă o simulare pentru a identifica posibile probleme ce ar putea apărea.
„Am evaluat stadiul activităților în momentul de față, ce mai avem de îndeplinit până la sfârșit de decembrie, pentru a fi pregătiți să începem vaccinarea după finalul lunii decembrie”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
„Se va ține cont de istoricul îndepărtat al pacientului“
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a explicat cum se va desfășura procesul de vaccinare.
„În cadrul procesului de vaccinare, fiecare persoană va fi evaluată în centrul de vaccinare, va face o evaluare a temperaturii, după care urmează un triaj epidemiologic în care se insistă pe tot ce înseamnă date care țin de istoricul îndepărtat al pacientului. Vor fi disponibile în orice centru de vaccinare truse de rapiditate de acțiune, în caz de reacție alergică majoră, adică seringi umplute cu adrenalină în diluție”, a menționat Valeriu Gheorghiță.