Valeriu Gheorghiță anunță când va începe etapa a doua a campaniei de vaccinare: „După 15 ianuarie”
Duminică, 10 ianuarie, la Antena 3, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, la nivel național, a vorbit despre momentul în care va începe etapa a doua a campaniei. Astfel că, după data de 15 ianuarie, vor fi vaccinate persoanele internate în centrele medico-sociale, rezidențiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficiență renală cronică în stadiul de hemodializă.
Mai mult, medicul a anunțat că se dorește urgentarea și eficientizarea etapelor de vaccinare la nivelul întregii țări. A venit și cu o precizare referitoare la faptul că nu se vor mai repeta momentele de dezincronizare ale platformei de vaccinare la nivel național, așa cum s-a întâmplat inițial.
„Ne dorim accelerarea etapelor de vaccinare având în vedere că am început mai devreme decât estimam.
Vom începe mai repede și etapa a doua, practic după 15 ianuarie, începând cu beneficiarii care se află internați în centrele medico-sociale, rezidențiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficiență renală cronică în stadiul de hemodializă”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
„Dezvoltăm un sistem prin care persoanele după ce pleacă din stațiile de hemodializă să fie transportate cu aceleași mijloace de transport către centrele de vaccinare. Vor fi vaccinate și ulterior se va urma traseul obișnuit.
Până pe 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tutoror personelor din etapa a doua de vaccinare – persoanele peste 65 de ani, cele cu boli cronice”.
Lista oficială a bolilor cronice este gata
Lista oficială abolilor cronice va fi făcută publică încă de luni, după ce în prealabil a fost discutată cu comisiile de specialitate din ministerul Sănătății.
Conform spuselor lui Valeriu Gheorghiță, bolile cronice cardiovasculare, diabetul zaharat, afecţiunile neurologice precum sindromul Down, obezitatea, afecţiunile cronice renale, pulmonare, imunodepresia, infecția cu HIV și SIDA, sunt o parte din bolile incluse pe listă.
În etapa 1 a campaniei de vaccinare au fost vizate cadrele medicale.
Oficialii declară că etapa 2 a campaniei de vaccinare poate să înceapă din a doua jumătate a lunii ianuarie și va viza persoanele cu vârsta peste 65 de ani, angajați din sistemul de învățământ, persoanele cu anumite boli cronice, precum și angajați din activități esențiale ale statului.
În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, în care se va putea vaccina oricine, oficialii estimează că va începe în luna aprilie.
Minorii sub 16 nu vor fi vaccinați anti-COVID
Coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național împotriva COVID-19, dr. militar Valeriu Gheorghiţă, a declarat că persoanele cu vârsta sub 16 ani nu vor putea fi vaccinate în România.
„Nu avem un vaccin autorizat nicăieri în lume” pentru grupa de vârstă sub 16 ani, în cazul coronavirusului, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Vaccinul BioNTech/Pfizer este aprobat pentru utilizare începând cu vârsta de 16 ani, în timp ce vaccinul Moderna este aprobat de la vârsta de 18 ani.
În ultimele 24 de ore au fost imunizate 5.993 de persoane cu vaccinul Pfizer BioNTech. De la începutul campaniei de vaccinare, au fost imunizate în total 108.294 de persoane. De asemenea, astăzi au fost înregistrate 38 reacții comune și minore la nivelul centrelor de vaccinare. Acestea sunt reprezentate de 15 reacții de tip local și 23 reacții generale.