Valeriu Gheorghiță a explicat de ce nu se vaccinează mai multe persoane: „Am păstrat doze și pentru rapel“
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a explicat de ce nu se vaccinează mai multe persoane anti-COVID-19 în România. Valeriu Gheorghiță susține că statul român vaccinează în ritmul actual, deoarece doar de atâtea doze dispune.
Precizarea vine în contextul în care românii au manifestat un real interes pentru vaccinare, doar că nu sunt doze pentru toți în momentul de față.
„Nu sunt doze pentru că există un calendar de livrare de la Comisia Europeană cu fiecare companie. Cu Pfizer presupune să primim săptămânal procent din numărul de doze contracatate. Pentru ianuarie aveam 150.000. Din acest punct de vedere trebuie să fim în concordanță cu numărul de doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță: „Au ales să folosească tot ce a venit, tocmai pentru a grăbi procesul“
Coordonatorul campaniei de vaccinare a precizat că România, spre deosebire de alte țări, a păstrat doze de vaccine și pentru cei care trebie să facă rapelul.
„Vă spun ceea ce am făcut noi. Celelalte țări n-au păstrat doza de rapel și au folosit tot ce au avut. Compania Pfizer ne-a anunțat că numărul dozelor va fi mai mic cu 40%… Țări precum Danemarca au o reală problemă: nu mai au rapel. Însă recomandările ar fi ca vaccinul să fie în jurul zilei de 21. Au ales să folosească tot ce a venit, tocmai pentru a grăbi procesul“, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Nu mai sunt locuri la Centrele de vaccinare din Capitală
În București nu mai sunt locuri pentru vaccinarea anti-COVID-19. Valeriu Gheorghiţă a anunțat că limita este de 600.000 de locuri în toată țara, pentru următoarele 20 de zile.
Valeriu Gheorghiţă a declarat că ritmul trebuie adaptat la numărul dozelor de vaccin disponibile, după ce jurnaliștii au sunat la un call center de unde au aflat că locurile în Capitală au fost epuizate. Coordonatorul campaniei de vacinare a vorbit și despre situația în care bucureștenii vor vrea să se programeze peste patru săptămâni. Astfel, el a precizat că nu există această posibilitate, deoarece vaccinul ar putea avea întârzieri, în ceea ce privește sosirea în țară, fapt ce ar putea genera nemulțumiri.
Potrivit lui Valeriu Gheorghiță, există o limită de 600.000 de locuri pentru următoarele 20 de zile, la nivel național.
„Trebuie să păstrăm acest echilibru. În funcție de doze, extindem centrele și sloturile”, a adăugat coordonatorul strategiei naţionale de vaccinare.
Cine va fi vaccinat în etapa a doua
Începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie debutează etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID-19. În această fază se încadrează persoanele care deservesc activități esențiale. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național, a anunțat care sunt meseriile vizate.
„Din categoria persoanelor care deservesc activități esențiale fac parte personalul din domeniul Apărării, ordine publică, siguranță națională, autoritate judecătorească, personalul din sectorul economic vital, cum ar fi procesare, distribuție alimente, pâine, lactate, legume, apă, centrale electrice (transport și distribuție) , medicamente și materiale sanitare, transport de persoane și mărfuri, personalul din învățământ, poștal și curierat, salubritate și deșeuri, personalul din înaltele instituții ale statului (Parlament, președinție), culte religioase”, a precizat Valeriu Gheorghiță, care a spus și că această lista a fost transmisă către DSP-uri.