„Văduva neagră”, parșivă în fața judecătorilor din Iași! Frumoasa infractoare joacă dur după carnagiul din Păcurari: „Nu eram eu la volan!” GALERIE FOTO/VIDEO

de: Redacția BZI
02:00, 20 iun. 2022

Femeia supranumită „Văduva neagră”, suspectată că a zdrobit 4 muncitori după ce a scăpat de sub control maşina pe care o conducea băută, a fost arestată de judecătorii din Iași. Sâmbătă, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile formulată de anchetatori pe numele Adinei Iuliana Ghervase. La instanță, ieșeanca a susținut că nu s-ar fi aflat la volan în momentul producerii impactului.

Răsturnare de situație în cazul femeii suspectate că ar fi zdrobit 4 muncitori după ce a scăpat de sub control maşina pe care o conducea băută a fost arestată. Astfel, sâmbăta trecută, judecătorii din Iași au admis propunerea de arestare făcută pe numele Adinei Iuliana Ghervase (39 de ani), cea supranumită „Văduva neagră” după carnagiul din cartierul Păcurari.

„Instanța admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi. Dispune arestarea preventive, pe o durată de 30 de zile, a inculpateiAdina Iuliana Ghervase, cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de uciderea din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au afirmat judecătorii.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Femeia suspectată că a zdrobit 4 muncitori de la Citadin spune că e nevinovată

Ieri după-amiază, femeia încă nu contestase arestarea preventivă. Totuși, ea o poate contesta până astăzi, la prânz. La instanță, ieșeanca Adina Iuliana Ghervase a susținut că nu s-ar fi aflat la volan în momentul producerii impactului.

Surse judiciare au arătat că, la Poliție și la Parchet, ea ar fi refuzat să dea declarații.

„La Poliție și la Parchet, ea a refuzat să spună ceva. La instanță, femeia a declarant că este nevinovată, că nu se afla la volan în momentul producerii impactului și că nu știe ce s-a întâmplat, fiind într-o stare de confuzie”, au precizat sursele amintite.

Pe de altă parte, anchetatorii ieșeni susțin că există probe clare că Adina Iuliana Ghervase se afla la volanul autoturismului care a curmat viețile a 4 muncitori de la SC Citadin SA. Astfel, unul dintre angajații companiei care a scăpat cu viață a mers la scurt timp de la producerea impactului la mașina respectivă, unde a găsit-o la volan pe Adina Ghervase. Din câte se pare, muncitorul a întrebat-o pe femeie cine a condus mașina și ea ar fi arătat cu mâna către pieptul ei. Mai mult, martorii din zonă au susținut că, în vehicul, se afla doar Adina Iuliana Ghervase.

Adina Iuliana Ghervase, acuzată de producerea accidentului devastator

În urmă cu câteva nopți, oamenii legii au fost anunțați despre producerea unui accident rutier mortal. Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au găsit-o pe Adina Iuliana Ghervase. Conform anchetatorilor ieșeni, șoferița care are un copil de 5 ani și este divorțată ar fi consumat băuturi alcoolice, iar, apoi, ar fi urcat la volan. Ajunsă în Păcurari, șoferița a pierdut controlul volanului autoturismului marca Alfa Romeo şi a zdrobit 4 muncitori de la SC Citadin SA.

În urma cumplitului accident, femeia a fost dusă la spital, pentru prelevarea de probe biologice, deoarece polițiștii au constatat că aceasta consumase băuturi alcoolice. Din spital, femeia a reușit să plece pe propria semnătură. Ea a fost găsită de polițiști a doua zi, a fost reținută, iar, mai apoi, sâmbătă, a fost arestată preventive pentru 30 de zile. Reporterii cotidianului BZI l-au contactat telefonic ieri pe avocatul femeii, însă acesta a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la caz.

Cert este că, acum, femeia suspectată că a zdrobit 4 muncitori după ce a scăpat de sub control maşina pe care o conducea băută a fost arestată de judecătorii din Iași.